Când mai povestim, eu și Dana, unora sau altora dintre apropiați, ce film indian am mai văzut în ultima vreme se uită destul de ciudat la noi 🙂 dar, având în vedere că, în rest, părem normali 🙂 cred că, până la urmă, trec cu vederea peste asta 🙂
Noi ne-am atașat iremediabil de cinematografia bollywoodiană după ce am văzut 3 Idiots (2009), Like Stars on Earth (2007), Rang De Basanti (2006), Fanaa (2006), My Name Is Khan (2010).
Filmele de la Bollywood, în special cele realizate după 2000, au un farmec aparte și o simplitate ieșită din comun (ciudat, nu, că am ajuns să spunem ”simplitate ieșită din comun”?). În aceste condiții nu e de mirare că am fost foarte entuziasmați aseară când am descoperit că un film indian va ajunge în octombrie în cinematografele din România.
Jab Tak Hai Jaan (2012) nu știu dacă este unul din filmele ”must-see”. Nu l-am văzut încă (aș fi preferat să ajungă în cinematografe oricare din cele enumerate mai sus, și atunci vi le-aș fi recomandat cu toată încrederea) dar îl are în rolul principal pe Shah Rukh Khan unul din cei mai apreciați actori de la Bollywood alături de Aamir Khan (coincidență de nume de familie – nu sunt frați, nici măcar rude, nici chiar cu mult mai mediatizatul la noi, Salman Khan, cel căruia presa mondenă i-a atribuit o presupusă relație cu Iulia Vântur).
Pe Shah Rukh Khan l-am văzut făcând un rol magistral în My Name Is Khan (2010). Sunt sigur că doar prezența lui în film este un motiv îndeajuns de bun pentru a-l vedea. Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 18 octombrie 2013.
PS: Scuzați tomberonul din fața afișului. Filmele de la Bollywood mai au de trecut niște teste în cinematografele din România până să își găsească locul în fața acestora 🙂
pufa1pufa2
Aseara , mi-am luat carjele si sotul si am fost la film.A meritat.Sa
vezi un film de talia lui JTHJ care are momente muzicale memorabile si
peisaje de-ti taie respiratia , pe ecram mare , este o experienta FOARTE
PLACUTA ! Si ce daca am fost numai 15 persoane in sala,desi tebuie sa
recunosc faptul ca mi-ar fi placut sa fim mai multi . Chiar si asa ,
s-au auzit hohote de ras la momentele comice , expresii de teama cand
actiunea lua o intorsatura neasteptata si nici chiar musca nu mai bazaia
cand tensiunea era la cote maxime.Nimeni nu-si verifica mail-ul ,
nimeni nu a facut comentarii deplasate .Toti am stat pana la finalul
finalului si am plecat cand s-a albit ecranul , iar fiecare avea pe chip
o expresie de bucurie .Se vedea ca au venit la film pt.ca au vrut sa-l
vada si pt. ca apreciaza filmul indian . Iar eu consider ca am avut
noroc sa vad filmul in aceasta companie.
Nu stiu cum va fi catalogata aceasta prima incercare de a introduce
filmul indian in cinematografele din Romania , dar as vrea sa stiu .Nu
stiu daca pt. BML a fost un succes sau un esec , dar as vrea sa stiu.Nu
stiu daca vom mai avea si alte filme indiene la cinema dar VREAU SA CRED
ca vor urma .
hatice
In sfarsit!o idee extraordinara.felicitari organizatorilor si celor care s-au gandit la asta.Daca imi permiteti recomand ca la cinematograf sa se pune niste urne in care cinefilii sa lase biletele cu filmele indiene favorite si urmatorul film la cinematograf sa fie unul dintre acelea filme care a obtinut cea mai multa numire.sau sa faca organizatorii mici chestionare in care sa numeasca cateva cateva filme si care film obtine cel mai mult vot sa fie pentru urmatoare ecranizare.
De-abia astept ziua de 18 octobrie.
pufa1pufa2
Interesanta idee , nu zic nu , dar BML (firma ce a adus filmul in Romania) are contract doar cu Yash Raj Films si in consecinta , deocamdata , vom vedea doar filme realizate de ei.
Daca vom mai vedea filme indiene in cinematografe depinde de reusita acestei prime incercari.Eu cred ca o sa fie OK si toata lumea va avea de castigat.
pufa1pufa2
Pentru mine , fan declarat SRK , este o deosebita onoare ca primul film prezent in Romania dupa foarte multi ani este cel in care joaca SRK.Tot ce pot sa spun este ca merita vazut.
Pacat ca Bollywood TV nu-si prea mai gaseste locul pe platformele din Romania , din varii motive.Am vazut FOARTE MULTE filme bune acolo.
Filme Indiene
Draga „pufa1pufa2”, continut BOLLYWOOD este din belsug pe platformele din Romania(Voyo.ro, seenow.ro si in curand peteava.ro).
Mai mult, pe http://www.filmindian.ro, gasesti 24 de filme de la Bollywood pe suport DVD; filme pe DVD-uri originale, cu licenta si la calitate HD!
pufa1pufa2
Da , stiu ca pot gasi continut Bollywood din belsug pe net si deja am multe DVD-uri cumparate , dar a fost o surpriza foarte placuta cand am vazut pe Dolce canalul Bollywood TV. Era placut sa stiu ca pot vedea cel putin la 2 zile un film bun pe care culmea , sa nu-l aleg eu .Am vazut multe filme bune care realmente m-au surprins si era placuta ideea de a vedea ce anume o sa ma surprinda in fiecare zi.
Speram sa ajung sa vad si Bollywood Show pentru ca festivitatile lor sunt extraordinare.Oamenii astia chiar stiu sa se distreze.Totul este plin de muzica , dans , culoare si umor . Ma consider norocoasa ca am deja o colectie de festivitati si spectacole cu subtitrare in engleza ,iar cand soarele mai pleaca de pe strada mea , aleg unul la-ntamplare si imi incarc bateriile din nou.