Status Quo la București în top 3 al concertelor pe care le-am văzut vreodată

Dintre trupele adolescenței mele rămăsesem doar cu regretul că nu îi văzusem live pe Status Quo. Mai veniseră o dată în România la Cerbul de Aur de la Brașov în 1995 dar pe vremea aceea (în clasa a XI-a) biletul de concert și trenul + o eventuală cazare la Brașov erau cu mult peste bugetul alocat unui liceean obișnuit să meargă la munte cu nașu'.

Eu și Status Quo

Povestea mea cu Status Quo începe undeva în anul 1990. Aveam 12 ani și eram într-o excursie organizată de profa de istorie (dna Ganci – super profa, super excursii!). În autocar cu noi era un tip mai mare cu câțiva ani buni care avea un casetofon cu auto-reverse 🙂 pe care rula în continuu o casetă cu Status Quo. Atunci am luat prima oară legătură cu muzica lor și m-am îndrăgostit instant de acordurile boogie rock-ului. Atât de tare l-am bătut la cap pe băiatul acela că până la urmă mi-a făcut o copie a albumului pe o casetă de 60′ 🙂

Era o compilație de single-uri denumită Rockin’ All Over the Years. Pe caseta de 60′ nu au încăput toate cele 22 de cântece prezente pe compilație, prin urmare m-am ales cu o selecție a celor mai bune.

Piese ca „Pictures of Matchstick Men”, „Ice in the Sun”, „Paper Plane”, „Caroline”, „Down Down”, „Roll Over Lay Down”, „Rockin’ All Over the World”, „Whatever You Want”, „What You’re Proposing”, „The Wanderer”, „In the Army Now”, „Burning Bridges” au răsunat ani de zile în căștile proaspătului meu walkman luat special ca să ascult această casetă și încă una cu Mozart (Rondo Veneziano) pe care o primisem de la un prieten bun care o adusese din Olanda.

Într-o perioadă în care prietenii mei erau ori depeșari ori rockeri (metaliști) eu cu Status Quo păream cel puțin un neintegrat social 🙂 Prin urmare am început să ascult și Depeche și Metallica și ambele mi-au plăcut încă de atunci enorm de mult 🙂

Pe Depeche Mode i-am văzut în București în 23 iunie 2006 pe vechiul stadion Lia Manoliu. De Metallica ce să mai zic? I-am văzut de fiecare dată când au venit în România: prima oară în 9 iunie 1999 pe Lia Manoliu, apoi în ploaia infernală de pe stadionul Cotroceni din 23 iulie 2008 și culminând cu mega-concertul din cadrul festivalului Sonisphere din 26 iunie 2010.

Așadar, dintre trupele adolescenței mele rămăsesem doar cu regretul că nu îi văzusem live pe Status Quo. Mai veniseră o dată în România la Cerbul de Aur de la Brașov în 1995 dar pe vremea aceea (în clasa a XI-a) biletul de concert și trenul + o eventuală cazare la Brașov erau cu mult peste bugetul alocat unui liceean obișnuit să meargă la munte cu nașu’.

Despre Status Quo – Peste 44 de ani de muzică

Întrebat recent într-o emisiune televizată care este secretul longevității trupei, Francis Rossi a răspuns: ”Habar n-am! Probabil că dacă l-am fi știut, l-am fi stricat!”

Trupa lui FRANCIS ROSSI (al doilea de la stânga la dreapta) a cochetat încă din 1962 cu diferite nume și componențe, dar abia în 1968 i se alătură RICK PARFITT (al treilea de la stânga la dreapta). Cei doi sunt de atunci împreună sub același nume Status Quo.

Status Quo în 1968

Din componența actuală a trupei, pe lângă cei doi veterani de la chitară și voce, li s-au alăturat de-a lungul timpului: ANDREW BOWN din 1976 la clape, JOHN ‘RHINO’ EDWARDS din 1986 la bass și MATT LETLEY din 2000 la tobe.

Status Quo în 1976
(Francis Rossi, Alan Lancaster, Rick Parfitt, Andrew Bown)

Status Quo în 1986
(Jeff Rich, John ‘Rhino’ Edwards, Francis Rossi, Rick Parfitt, Andrew Bown)

Tradusa in cifre, intreaga cariera Status Quo insumeaza nu mai putin de 29 de albume de studio, 4 albume live, 7 compilatii si 77 de single-uri, 64 de hit single-uri – mai multe decât oricare altă trupă britanică din care 22 de Top 10, numărul total de vanzari depasind 120 milioane de unitati la nivel mondial.

Status Quo si-a petrecut aproape sapte ani si jumatate in clasamentele britanice (415 saptamani), fiind trupa cu cele mai multe albume prezente in British Albums Chart (32) dupa The Rolling Stones.

In 1986, Status Quo a reusit performanta de a sustine trei concerte in mai putin de 24 de ore in trei tari diferite – Marea Britanie, Elvetia si Danemarca. Recordul avea sa fie depasit de aceeasi trupa, pe 21 septembrie 1991, cand Status Quo si-a asigurat prezenta in Guiness Book of Records pentru nu mai putin de patru spectacole sold out sustinute in 11 ore si 11 minute, la Sheffield Arena, Glasgow SE&CC, Birmingham NEC si Wembley Arena, in cadrul turneului de promovare a albumului „Rock ’Til You Drop”.

Status Quo a fost prima trupa contemporana care a cantat in fata reprezentantilor Casei Regale, evenimentul avand loc in 1982, in cadrul unui concert caritabil sold-out la care a luat parte Printul Charles.

Albumul Rockin’ All Over the Years (cel despre care v-am spus că l-am avut pe casetă) lansat în 1990 s-a vândut în 1,1 milioane de exemplare în Marea Britanie, obținând trei discuri de platină. Albumul s-a aflat tip de 6 luni în British Albums Chart, din care zece săptămâni în Top 10. Vânzările la nivel mondial au depășit șapte milioane de exemplare.

Două dintre cele mai celebre piese cântate de Status Quo sunt de fapt coveruri. Prima dintre ele, în 1977, Rockin’ All Over the World, a fost inițial un hit minor pentru compozitorul acesteia, John Fogerty (fostul lider al grupului Creedence Clearwater Revival) dar a devenit extrem de populară în interpretarea celor de la Status Quo devenind de-a lungul anilor aproape un imn al acestora. Cel de-al doilea cover celebru este…

In The Army Now

In The Army Now este una din piesele celebre cântate de Status Quo și cu siguranță cea mai cunoscută românilor dintre toate piesele cântate de trupă de-a lungul timpului. Cu toate acestea, puțini știu faptul că piesa nu le aparține. Este o compoziție a fraților olandezi Bolland din 1981 (clipul original poate fi văzut aici). Frații Bolland au mai compus și produs muzică pentru Falco (inclusiv hitul ”Rock Me Amadeus”) sau Samantha Fox (”Love House).

În 1986 Status Quo a realizat un cover după această piesă pe care l-au inclus pe albumul cu același nume. Cu excepția bateristului (sosit în formație în 2000) albumul In The Army Now este înregistrat cu aceeași membri care au rămas și până în ziua de azi. Rhino (chitară bass) este cel care li s-a alăturat atunci chiar înaintea înregistrărilor pentru acest album. A urmat un mega-turneu european și un succes imens al piesei care a ajuns pe primele locuri ale topurilor din întreaga lume.

Pe 26 septembrie 2010 Status Quo a scos o nouă versiune a piesei rearanjată muzical și cu versurile ușor schimbate. Au fost scoase referirile la războiul din Vietnam din varianta originală dar a fost păstrat mesajul anti-război. Toate încasările de pe urmă lansării acestei noi versiuni au fost donate fundațiilor ”British Forces Foundation” și ”Help For Heroes”.

Versurile sarcastice din versiunea din 1986 referitoare la războiul din Vietnam au fost înlocuite în versiunea din 2010 cu versuri cu tentă activistă pentru trupele de menținere a păcii în zonele de conflict armat.

Exemple:

„A vacation in a foreign land” a fost înlocuit cu [You’re on your way to a foreign land]
Uncle Sam does the best he can” a fost înlocuit cu [Now’s the time to do what you can]

„You’ll be the hero of the neighbourhood
Nobody knows that you left for good” a fost înlocuit cu [Counting the days till you’re back for good]

„Smiling faces as you wait to land
But once you get there no one gives a damn” a fost înlocuit cu [Side by side every woman and man]

„You’ve got your orders better shoot on sight” a fost înlocuit cu [You’ve got your orders better put things right]

„Your finger’s on the trigger
But it don’t seem right” a fost înlocuit cu [Now it’s time to fight]

Status Quo și The Beach Boys

În mod normal, într-o biografie obișnuită a formației nu veți găsi un capitol separat pentru această colaborare, dar în cazul meu merită o mențiune specială pentru că The Beach Boys a fost a doua trupă pe care am îndrăgit-o după Status Quo și despre care eram nevoit să dau explicații suplimentare când spuneam că îmi place, niciuna dintre ele nebucurându-se în România de popularitatea pe care o meritau cu adevărat.

Despre The Beach Boys am aflat pentru prima oară tot la începutul anilor ’90 dintr-un film difuzat pe TVR inspirat din viața trupei și intitulat Summer Dreams: The Story of the Beach Boys

In 1994 STATUS QUO și THE BEACH BOYS au ținut capul de afiș la ‘THE FAREWELL PARTY’ în Berlin – un mega concert în aer liber, la care au participat peste 300.000 de oameni, găzduit de Forțele Aliate ale Marii Britanii, Statelor Unite și Franței pentru a celebra retragerea trupelor din Berlin.

Întâlnirea dintre cele două trupe a dus la colaborarea pentru reînregistrarea piesei clasice ‘FUN FUN FUN’ ocazie care a marcat și revenirea lui BRIAN WILSON în The Beach Boys după mai bine de 25 de ani de la despărțire (căutați filmul de mai sus și veți vedea și de ce s-au despărțit). Și dacă tot vorbim de filme, anul viitor va apărea un film despre viața lui DENNIS WILSON de la The Beach Boys intitulat The Drummer avându-l în rolul principal pe Aaron Eckhart .

Despre concertul de la București

Spuneam chiar în titlul acestui articol că acest concert a intrat instant în topul celor mai bune concerte la care am asistat vreodată. De la sunet, prezență scenică, prestație, public, locație până la setlist-ul ales care a inclus aproape toate hiturile pe care o sală întreagă aștepta să le asculte live și doar o singură piesă de pe noul album.

Am să las câteva din recenziile făcute după concert de cele mai importante publicații de specialitate de la noi să vorbească în locul meu despre concertul de la București din 17 octombrie 2012.

Rockstage.ro: Ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost prospetimea trupei. Cum „In the army now” era un fel de piesa obligatorie pentru ca o petrecere din anii ’90 sa-ti iasa bine, alaturi de „When the smoke is going down”, m-am temut de posibila existenta a unei prea mari doze de melancolie. Nu a fost deloc asa, pentru ca Status Quo s-a comportat ca o trupa de diavoli care parca ieri au urcat pentru prima oara pe scena. Iar la final, observand ca o mare parte din public nu mai sedea linistit pe scaunele din dotare, mi-am dat seama ca Status Quo face parte din acel club select al putinelor formatii care nu s-au lasat invinse de ani. Am vazut suficiente „legende” la Bucuresti si pot spune cu mana pe inima ca aseara ceea ce am avut pe scena nu a fost o legenda, ci o trupa in plina activitate care preda lectii de rock clasic tuturor celor care vor sa vina sa asculte si asa ceva.

MetalHead.ro: As spune dupa concertul de aseara, desi nu cred ca mai era nevoie, ca britanicii sunt niste instrumentisti desavarsiti si nu ma refer doar la momentul lui Matt Letley la tobe, cand parea ca ceea ce face este pur si simplu o joaca de copii, ci si la anumite pasaje instrumentale de la finalul unora dintre piese. Ajutati de o sonorizare impecabila, spectacolul STATUS QUO a fost o doza de energie binevenita. Cand te gandesti la o trupa legendara ai spune ca e loc de amintiri si nostalgii de o parte si de alta a scenei – n-ai zice ca asta au inspirat cele petrecute la Sala Palatului.

Urban.ro: Am ascultat aseara o trupa pentru al carei sound si energie nu exista adjective, desi as putea incerca “zid”, “incredibil”… “indivizibil”. Pentru ca, dincolo de faptul ca sunt considerati, in mare parte a Europei, o legenda cu un singur hit, Status Quo au construit in jurul acestuia o cariera remarcabila, trasata prin albume de studio puternice si live-uri impecabile. A fost de-a dreptul… racoritor sa ascult o trupa care nu are nevoie sa spuna publicului “hai, bateti din palme!”, pentru ca spectatorii o fac oricum. Interactiunea lui Francis Rossi cu publicul roman a fost spontana si sincera, ca si cum ne-am fi aflat cu totii intr-un mic club londonez si am vorbi asa, ca de la om la om, peste masa. N-a fost nevoie nici de artificii, nici de indemnuri repetate “toata lumea sus” (cum se poarta pe la noi) ca fiecare om din sala sa simta vibratia rock’n’roll-ului ingenios, marca Quo.

Metropotam.ro: Ne-au placut Status Quo si pentru ca, desi cel mai nou album al lor e lansat destul de recent, ne-au scutit de ultrapromovarea lui si n-au cantat decat o singura piesa de pe el, Rock’n’roll ‘n’ You – care pana si ea suna bine, contrar tabieturilor actuale ale trupelor vechi. In rest, am avut parte de o adevarata orchestra de coarde – 2 chitare electrice si una acustica au reusit sa ne ridice parul de placere pe ritmuri de hard rock, blues rock si rock’n’roll, in timp ce basul si tobele marsaluiau nemilos. Cand ne delectam doar cu doua chitare, clapele si pianina reuseau sa scoata ce-i mai bun din trupa si sa puna partea dansabila la inaintare.

iConcert.ro: Deşi au debutat cu 50 de ani în urmă, membrii trupei Status Quo nu au lăsat nicio clipă impresia că timpul ar avea vreun efect asupra pasiunii lor pentru muzică.

Eu am filmat câteva momente din timpul pieselor In The Army Now, Whatever You Want și Rockin’ All Over The World pe care le-am montat în filmulețul de mai jos.

Imediat după In The Army Now a urmat un solo de percuție executat impecabil de Matt Letley. Eu l-am scos din filmarea de mai sus, pentru că am vrut să reflect cât mai mult din atmosfera de la concert, dar dacă vreți să îl vedeți intrați pe blogul Sandrei Clipea prezentă și ea la concert în acea seară.

Am ales această poză pentru că undeva în rândul 9, cu mâinile ridicate mă văd și eu 🙂

Sursa fotografii: www.infomusic.ro

Montreux 2009 vs Bucuresti 2012

Imediat după concert, în drum spre casă am pus CD-urile pe care le aveam în mașină cu Status Quo și am realizat că și-au adaptat sound-ul o dată cu trecerea anilor făcându-l mai modern și mai alert.

Am simțit imediat nevoia de a reasculta piesele așa cum au fost cântate în concert și am realizat că pentru asta ar trebui să găsesc o înregistrare a unui concert recent. Așa am dat peste înregistrarea concertului de la Montreux (Elveția) din 2009.

Am două vești bune, atât pentru cei care au fost la concert și care au astfel ocazia să retraiască momentul, cât și pentru cei care nu au fost la concertul din București și au astfel ocazia să vadă măcar pe calculator o parte din ceea ce au ratat. Prima veste bună este faptul că setlistul de la Montreux este aproape identic cu cel de la București (eu aș merge mai departe și aș spune că și scena și sala se potrivesc destul de mult). A doua veste bună este faptul că întreg concertul de la Montreux este disponibil pe Youtube 🙂 Vă las așadar în compania celor 100 de minute de concert căruia îi lipsește față de cel de la București doar emoția pe care o poți trăi doar fiind acolo atunci când se întamplă. Eu am fost și o spun din nou cu mâna pe inimă: a fost unul din cele mai bune concerte live pe care le-am văzut vreodată!

https://www.youtube.com/watch?v=LgAqGxvj5nI

Bibliografie: [1], [2], [3], [4], [5], [6]