Cum a fost la Concertul de Anul Nou al lui André Rieu din Köln
Timp de citire: 8 minute
Andre Rieu este supranumit Regele Valsului, dar nu pentru virtuozitatea cu care interpretează, ci pentru faptul că a reușit să readucă valsul în inimile oamenilor prin spectacolele sale. Spectacolele lui Andre Rieu nu sunt spectacole de muzică clasică. Sau cel puțin nu sunt în accepțiunea generală pentru că lipsesc formalismul și eticheta impuse în general de astfel de evenimente. Muzica lui Andre Rieu nu se adreseaza elitelor ci este muzică clasică cântată pentru toată lumea. Am văzut în sală de la oameni în frac și papion până la oameni îmbrăcați în tricou sau pulover. La concertele lui Andre Rieu nu vii să asculți muzică clasică, ci vii să faci parte din ea, să dansezi, să zâmbești, să cânți, să bei un pahar de șampanie sau o halbă de bere.
1 ianuarie 2011. Am luat din nou trenul din Bonn spre Koln pentru a ajunge la Lanxess Arena, acolo unde la ora 16:00 urma să îl vedem în sfârșit live pe André Rieu.
Sunt convins că sunt mulți dintre cei care mă citesc care au văzut cel puțin o dată un DVD cu un concert al lui Andre Rieu, iar dintre amicii mei amatori de fotbal sunt convins că mulți își amintesc imaginile cu Andre Rieu cântând Al Doilea Vals și Corul Sclavilor împreună cu cei 50.000 de suporteri aflați pe Amsterdam Arena înaintea meciului dintre Ajax și Olympic Marseille în 2009:
Cu toate aceastea, la o succintă căutare de informații despre Andre Rieu în limba română găsești foarte puține, majoritatea de pe site-uri de turism care încearcă să te convingă în câteva cuvinte de ce ar trebui să mergi să vezi un concert Andre Rieu.
Eu nu vreau să conving pe nimeni. Aș fi nebun să o fac. Dar am să vă spun ce m-a determinat pe mine să fac un drum de 2000 de km pentru a vedea un concert pe viu cu Andre Rieu.
Pe Andre Rieu l-am „cunoscut” în urmă cu câțiva ani în înregistrările bunicului meu de pe canalele TV nemțești. Era imposibil să nu rămâi lipit de ecran când vedeai atâta voie bună pe scenă și la spectatori.
Andre Rieu este supranumit Regele Valsului, dar nu pentru virtuozitatea cu care interpretează, ci pentru faptul că a reușit să readucă valsul în inimile oamenilor prin spectacolele sale.
Spectacolele lui Andre Rieu nu sunt spectacole de muzică clasică. Sau cel puțin nu sunt în accepțiunea generală pentru că lipsesc formalismul și eticheta impuse în general de astfel de evenimente.
Muzica lui Andre Rieu nu se adreseaza elitelor ci este muzică clasică cântată pentru toată lumea. Am văzut în sală de la oameni în frac și papion până la oameni îmbrăcați în tricou sau pulover.
La concertele lui Andre Rieu nu vii să asculți muzică clasică, ci vii să faci parte din ea, să dansezi, să zâmbești, să cânți, să bei un pahar de șampanie sau o halbă de bere.
Spectacolele lui Andre Rieu sunt combinații de arii celebre din opere, operete sau musicaluri presărate adesea cu momente muzicale comice asemenea celui de mai jos (unul din preferatele mele): The Third Man interpretat în timpul concertului de la Palatul Schonbrunn, Viena in iulie 2006:
Despre André Rieu
André Rieu s-a născut într-o familie de muzicieni pe 1 octombrie 1949 în Maastricht, Olanda. A inceput să studieze vioara de la vârsta de 5 ani. Tatal său pe atunci era dirijorul Orchestrei Simfonice din Maastricht. A studiat vioara la Conservatorul Regal din Liège și la Conservatorul din Maastricht (1968–1973).
În 1987 a înființat Orchestra Johann Strauss cu care a susținut primul spectacol pe 1 ianuarie 1988 (așadar, fix în urmă cu 23 de ani). Orchestra număra la început 12 membri. Acum concertează cu 50-60 de membri în funcție de scenă și complexitatea spectacolului.
În 1994 lansează albumul „From Holland with Love”. Una din piesele înregistrate pe album este „Second Waltz” de Dmitri Shostakovich. De fapt piesa se cheamă ‘Waltz No. 2 from Jazz Suite No. 2’ dar, la propunerea soţiei sale, trece pe album numele „Second Waltz”. Este piesa care îl va consacra definitiv la nivel mondial, albumul aducându-i câteva discuri de aur şi platină. De altfel, datorită lui Andre Rieu, piesa lui Shostakovich este astăzi mai degrabă cunoscută ca „Second Waltz” (Al Doilea Vals) decât după titlul original.
În următorii doi ani albumele sale ajung cu ușurință în Top 10 în țările europene și poposesc acolo timp îndelungat alături de nume celebre în muzica pop, ca Madonna, spre exemplu.
În 1996 lui Andre Rieu îi este decernat la Monte Carlo primul World Music Award din cele două pe care le-a primit până acum.
În ultimii ani concertele lui Andre Rieu au devenit din ce în ce mai grandioase. În anul 2008 Andre Rieu întreprinde cel mai grandios turneu de muzică clasică, ducând cu el pe stadioanele lumii o replică a castelului Schonbrunn din Viena. Turneul s-a numit ‘World Stadium Tour: A Romantic Vienna Night’.
Sfârșitul lui 2008 îl surprinde pe Andre Rieu în Australia. Continentul se află pur și simplu sub vraja acestuia stabilind record după record. Devine cel mai bine vândut artist din Australia cu peste 2.000.000 de copii vândute și primul artist din istorie cu 9 DVD-uri în Top 10. Susține concert după concert cu casa închisă. În total, peste 300.000 de oameni au asistat la concertele lui din acest turneu doar în Australia. Concertul din Melbourne reprezintă un record de audiență, 38.000 de oameni fiind prezenți la spectacolul acestuia care a fost transmis în direct și de televiziunile naționale din Australia și Olanda. Pentru concertele din Australia Andre Rieu a folosit o echipă de peste 500 de oameni dintre care peste 250 erau artiști (Baletul Operei de Stat din Viena, 80 de dansatori de vals vienez și Asociația de Patinaj Artistic din Viena)
Dacă vreți să vă faceți o idee despre cum arată replica Schonbrunn și care a fost atmosfera pe stadionul din Melbourne vă invit să urmăriți clipul de mai jos:
La sfârșitul lui 2008 Andre Rieu este singurul artist de muzică clasică în Top 10 în lista Pollstar – lista anuală a celor mai bine vândute turnee la nivel mondial. Deasupra lui Andre Rieu în acest top se află doar nume celebre precum Madonna sau The Police.
În 2009 rămâne cel mai bine vândut artist de muzică clasică din America, iar în 2010 doboară în Anglia un record vechi de peste 20 de ani, ajungând pe locul 2 în topurile pop cu un album de muzică clasică.
Tot în 2010 lui Andre Rieu i se acordă Multi Platinum Award în Africa de Sud și primește Premiul Culturii Europene (Medalia Charlemagne) pentru faptul că prin muzica sa adună atât de mulți oameni împreună.
Andre Rieu cântă în prezent la o vioară Stradivarius din 1667 – a doua vioară ce a fost creată de renumitul lutier cremonez – pentru care a plătit 1 milion de euro. André Rieu spune că Stradivari a creat acest instrument într-o perioadă în care era foarte îndrăgostit și acest lucru se simte în sunetul acestei viori.
Concertul de Anul Nou din Koln
Concertul de Anul Nou din Koln a devenit deja tradiție. Ca de obicei, acesta are loc în Arena din Koln denumită LANXESS Arena începând cu 2008 după numele sponsorului principal. Lanxess Arena are o capacitate de până la 20.000 de locuri pentru concerte, 19.500 locuri pentru meciuri de handbal și 18.500 locuri pentru meciuri de hochei.
Așa cum era de așteptat de la un lucru făcut cu cap, capacitatea arenei nu se referă doar la capacitatea de a ține înăuntru 20.000 de oameni ci se referă și la capacitatea reală de a oferi servicii și confort pentru un asemenea număr de spectatori. Nu am stat la nicio coadă, nici la intrare, nici la ieșire, nici la WC-uri, nici la garderobă. Da, și eu mă gândeam cum poți să asiguri garderobă pentru 20.000 de oameni, dar vă spun cu mâna pe inimă că se poate. Nu am așteptat deloc la garderobă, nici când am lăsat hainele, nici când le-am ridicat.
Am avut locuri destul de bune, pe primul rând în al doilea sector de scaune, astfel încât nu am avut pe nimeni în fața noastră. Atmosfera a fost extraordinară, de la început până la sfârșit. Lumea a cântat, a dansat, a râs. Îmi aduc aminte că la un moment dat suflătorii de pe scenă glumeau scoțând pe furișate câte o sticlă de Jägermeister din care mai sorbeau câte o gură. Un neamț mai în vârstă care stătea lângă noi ne-a auzit chicotind despre asta și, neînțelegând despre ce vorbim, dar totuși amuzat, ne spunea în engleză: „Not tea! Not tea!” 🙂
Cam asta e atmosfera şi pentru asta am fost. Ne-am simțit exact așa cum ne-am așteptat, adică extraordinar. De la concertul în sine, până la oameni, sunet, organizare, totul a fost impecabil.
În final sunt două videoclipuri filmate de mine în timpul concertului de Anul Nou din Koln. Calitatea imaginii și a sunetului nu sunt cele mai bune, dar vă puteți face o idee despre atmosfera din sală 🙂
Citește și:
ceghezi julieta
MI-A UMPLUT SUFLETUL DE BUCURIE SI EMOTIE
Andrei
SUPERB!!! EXTRAORDINAR acest dirijor, compozitor si, nu in ultimul rand, schowman!!! Oare o sa avem vreodata cinstea si onoarea de a-l vedea live la … Bucuresti (in Piata Contitutiei sau pe Arena Nationala)?
Iulian Giumbyt Grigoriu
Fascinante concerte!
Multumim pentru articol.
Iulian Giumbyt Grigoriu
Fascinante concerte!
Ionut Pavel
NICE
costel
O sa merg la concertul de la Viena din mai. Am vazut ca ai putut sa filmezi din concert. AI voie sa intri cu aparat foto/camera video?
Vlad Dulea
eu am putut să intru cu un aparat foto neprofesional cu care am filmat. probabil că nu poți filma tot concertul. pentru câteva cadre pentru amintire cred că poți filma cu o cameră foto/video neprofesională. sunt concerte la care se poate intra și cu DSLR dar trebuie să afli dinainte politica privind accesul în sala respectivă. cel mai bine afli cu o zi (sau cu câteva ore) înainte chiar de la fața locului
costel
Ok. Multumesc frumos. Nu am un DSLR dar o sa ma interes inainte. O seara frumoasa!
marin
cum as putea cumpara doua bilete la concertul de la Maastricht din 14 iulie 2013? as vrea sa stiu daca mai merge cineva
netedu adrian, iasi
preferatul meu : concertul de la new york 2007! Exceptional!!
mariana
Felicitari pentru articol !Si eu sunt o fana Andre Rieu,il ascult in fiecare zi.Eu sper ca intr-o zi va veni si in Romania ,sunt sgura ca are f.multi fani care-l asteapta ,deci are pentru cine veni ,
Estival Tur
Felicitari pentru articol, informam fanii „olandezului zburator” ca mai avem 10 locuri pentru excursia cu autocarul ce include bilet la Concertul sau de la Viena – 18 Mai 2013 https://estivaltur.ro/oferte/26f-concert.andre.rieu.viena.pdf
Iulia Florea Iulia
https://turdanews.net/articole/culturtradiie/23107-concert-extraordinar-cu-andre-rieu-acasa-de-craciun.html
Vlad Dulea
André Rieu ”Home for Christmas” in cinematografele din Romania pe 24 noiembrie 2012.
Cinematografe participante:
Light Cinema Bucharest
Oradea Shopping Centre
B.C.U. "Eugen Todoran" Timisoara
C.N.A. "Ion Vidu" Timisoara – Sunday 25th November
Cinema "Florin Piersic" Cluj-Napoca
Cinema "Galleria Mall" Suceava
Mai multe detalii aici: https://www.cinemalive.com/events-and-tickets/andre-rieu-home-for-christmas-2012-europe
Nicolina Jurjescu
Andre Rieu la Suceava, e adevarat, de unde pot face rost de bilete?
Doina Jigmond
Articolul este minunat si binevenit.Eu apreciez talentul unic al celebrului muzician de-a pune energia in miscare unind artistii cu spectatorii, raspandind armonia.Te inalta.Multumiri d-lui Vlad!
crisa
Excelenta descrierea ! Felicitari ! Am dat mai departe linkul ! 🙂 As dori si eu la anul sa ajung la concert. Am inteles ca biletele se dau cu un an inainte – asa e ? Tu de unde ai luat ? Multumesc.
Vlad Dulea
eu am luat bilete cu mai puțin de două săptămâni înainte. chiar m-am mirat că am avut noroc și am mai găsit. biletele le-am luat de pe https://andrerieu.com/en/tickets
Georgeta Pop
Excelent, puţin spus, mulţumesc Vlad, pentru scurtul dar minunatul articol cu aceste videoclipuri!!!! Încă am speranţa că voi ajunge şi eu la un concert live, al acestui mare, mare artist!!!
Aghinitei Maria
M-am bucurat mult sa citesc acest articol, fiindca de mult timp sunt indragostita de acest minunat artist care a stiut sa-si ateraga publicul alaturi de muzica clasica. In fiecare zi ascult cate ceva din muzica lui si ma simt mai bine toata ziua. Imi pare rau ca nu am posibilitatea sa ascult live un cncert cu Andre Rieu dar amintesc si eu si eu celebra replica: „niciodata sa nu spui niciodata” !
As vea si eu sa se transmita la stiri si emisuni de divertisment si muzica minunata a acestui mare artist. Cred ca toti ar savura mzica si buna dispozitie ce se degaja din comportamentul membrilor orchestei Johann Strauss.
Mariana
Buna seara. Multumesc mult pentru cele scrise. Cind se mai poate, mai daruiti-ne articole la fel de incintatoare. Bineinteles ca va doresc o vara insorita in acordurile orchestrei si ale lui Andre Rieu.
Constantin Dumitriu
dar de concertul din 17 octombrie de la Strasbourg ce spuneti…….
Valeriu Masrius Sova
In comentariul meu precedent fac o corectie.In loc de Susane Erens trebiua Carla Mafialetti.
Anonim
Vlad, iti multumim pentru acest articol.
Sunt foarte multi romani care iubesc muzica si spectacolele lui si am savurat cu incantare scurta descriere pe care i-ai facut-o!
Valeriu Marius Sova
Sunt un mare fan Andre Rieu.Am practic toate DVD urile cu concertele sale iar pe 7 mai 2012 am fost la concertul de la Stadhale Viena.La acest concert la care au participat foarte multi romani,in timp ce Susane Erens canta o melodie pe post de papusa mecanica,melodie prezenta si in alte concerte,cand papusa a avut arcul descarcat,Andre Rieu a facut remarca MADE IN ROMANIA,referindu_se la papusa.Un gest si o expresie la care nu ma asteptam RUSINOS!
MANUELA URSARU
Am auzit pentru prima data de ANDRE RIEU acum 2 ani, in vacanta de Craciun. De atunci am vizionat numeroase DVD-uri cu el. Canta magnific. Am fost impreuna cu sotul si copilul meu de 10 ani, la concertul de la Budapesta, de pe 4 mai 2012.Pot spune ca a fost un concert pentru romani (am fost majoritari in sala). Ceea ce am trait in acele 3 ore de concert, nu se poate descrie in cuvinte. Cred ca fiecare dintre noi, macar o data in viata trebuie sa-l vada si sa-l asculte.
Am inteles ca va veni la Bucuresti, anul viitor. Cine nu l-a vazut, il pot asigura ca merita sa faca un efort pentru a-l intalni. Eu cu siguranta ma voi duce.
Todasca Marinel Mihai
Cine ma poate ajuta sa descarc free spectacolul de pe Kolner Arena 2011/?As dori un site free downloads, todasca.mihai@yahoo.com. Multumesc mult.Sunt fan Andre Rieu.
Violeta
MI-a placut foarte mult articolul tau foarte elaborat,voi merge in 5 mai la Budapesta,o sa revin cu impresii.
angelastoica
Am avut fericita ocazie de a asculta si viziona DVD-urile lui Andre Rieu acum multi ani in urma, datorita fratelui meu Mihai, sunt indragostita de muzica concertata de el, mi-am dorit mult sa merg la un concert cu el dar…, acum nici cel putin cele citeva DYD-uri aparute cu el nu le mai pot cumpara, ma bucur mult cind am vazut ca sunt atitia admiratori.
Mihaela
Salutare! Referitor la concertul din 5 mai de la Budapesta, ma poate ajuta cineva cu o informatie? de unde as putea sa cumpar doar bilete pt concert? fara cazare inclusa cum sunt pe site-urile agentiilor de turism: cazare 2-3 nopti + bilet ultima categorie. as vrea sa-mi caut cazare separat si doar pe o noapte. st din timisoara si distanta pana la budapesta e ok.
multumesc frumos
anca
Draga Mihaela, Eu am luat biletele direct de pe site-ul lui, wwww.andrerieu.com sectiunea calendar sau tickets. Grabeste-te ca pt. 5 mai nu prea mai sunt. Pentru 4 mai (cand mi-am luat si eu) mai sunt. Bafta! Sa dea Domnul sa se insanatoseasca pana atunci si sa se tina concertul!
anca
Pentru cazare foloseste wwww.booking.com ca au acolo destule oferte bune!
Laura
Buna, Mihaela, Concordia Travel (www.concordiatravel.ro) are o oferta foarte buna, care include si transport si cazare, dar din cate am inteles ar fi dispusi sa vanda si biletele separat. Iti recomand sa te interesezi ca daca au bilete ramase atat de aproape de data evenimentului, sunt dispusi sa lase din pret. Succes!
anca
Salut
Sunt tare ingrijorata. Tocmai am aflat de pe site-ul lui ca si-a reprogramat intreg turneul din Franta din aprilie 2012 pentru ca e bolnav. eu am lilet pentru Budapesta. sper sa nu fie foarte grav, ca data trecuta cand a lipsit mai multe luni. Voi ce stiti?
ladariu
ACORDAM PREA PUTIN TIMP CLIPELOR MINUNATE, SENTIMENTELOR PROFUNDE SI EMOTIILOR PE CARE ANDRE RIEU REUSESTE SA NI LE ADUCA CU FIECARE SPECTACOL.DACA TREBUIE SA REGRETAM CU ADEVARAT CEVA CONSIDER CA AR FI NEPUTINTA NOASTRA DE PROMOVA,GENERATIILOR CARE VIN DUPA NOI, IN MOD DEOSEBIT CU COPIILOR NOSTRI, MUZICA ADEVARATA.DIN PACATE SUNTEM INTOXICATI ZILNIC CU TOT FELUL DE INFORMATII …NU EXISTA NICIUN INTERES DIN PARTEA NIMANUI SA PROMOVEZE MACAR PE UN POST TV ACEASTA MUZICA ! OARE DE CE ?
Anonim
M-am indragostit in 5 min de muzica si super muzicianul ANDRE , MI-A UMPLUT SUFLETUL DE BUCURIE SI EMOTIE.IMI DORESC ENORM DE MULT SA-L VAD LA BUDAPESTA, E UN BALSAM PTR OMENIREl
spataru lucica braila
Adevarata muzica de calitate, buna de facut terapia sufletului.Daca la 100 locuitori ar fi un ANDRE RIEU cu muzica lui si cu credinta in Dumnezeu ne-am purifica sufleteste.Multumesc celor ce au facut posibil sa-i ascultam muzica.
danny69
nu sunt meloman convins dar nici nu trebuie sa fii la felul in care se prezinta si incanta publicul andre rieu!ma uit mai tot timpul la spectacolele domniei sale pe internet!din cauza conditiilor de trai din romania mi-e imposibil sa ajung la un spectacol live al sau!si tare mi-as dori!alte cuvinte nu gasesc MAGNIFIC EXCELENTA PROFESIONALISM! second vals first men!!!
Dana Solomon
am cunoscut pe internet acum 2 ani acest muzician minunat, cu muzica superba, sunt indragostita iremediabil de tot ce a facut pana acum pentru toti oameni.Doresc din toata inima sa ajung la un concert live in viata acesta.
gabriela
am bileeeeeeeeeet la concertul din viena de pe 8 mai 2012 !!!!!! yeeeeeee !!!!!
cine mai merge ??!?!?!?
Aurelian
Cum pot achizitiona bilete pt Concertul din 5 mai de la Budapesta ? Aveti idee ?
MihaelaC
EU MERG CU UN GRUP DE 43 PRIETENI AM DEJA BILETELE LA MINE ACASA SUNT SUPER FERICITA
elisabeta
muzica lui Andre rieu ma impresioneaza pana la lacrimi,este un geniu rareori se nasc asemenea oameni,ascult cu multa placere Second waltz sau hungarien dans nr 5 de Brahms ma bucur ca sant contemporana cu o asemenea personalitate sa-i dea d-zeu sanatate sa ne mai incantecu muzica lui!!!
Mihaela Cerbu
SUPERB, O MUZICA DEOSEBITA!
Rosescu Sebastian
sint bunica lui seby zi imi place ff mult pina la internet urmaream concertele de anul nou de la viena te supara ca scriu asa cum vorbesc fara engheleza pa
Dadarlat Eugenia-Maria
Excelent articolul – multumesc Vlad – si see you exemplificari deosebite in ceea ce priveste "opera Rieu". Merita de mers la un astfel de concert, imi doresc, dar aici la noi in Romania, mai greu. Dar oare noi profesorii, ne permitem sa participam la un astfel de act de cultura? Caut solutii si astept propuneri. Multumesc, sa aveti see you totii Sarbatori Fericite! – mult optimism si iubire!
Macovei Razvan
Super articolul si mai ales selectiile video! Andre Rieu e pur si simplu magnific! Stiti ca are concert la Budapesta in 2012? Nu stiu daca un om de o asemenea valoare va veni mai aproape de atat de Romania. Asadar, dragi iubitori de muzica buna, mergem?
Alexandru Nagy
DA sper ca o sa reusesc sa ajungem pe 5 mai pentru ca asa cum ai spus mai aproape nu stiu daca o sa vina de noi ( deocamdata), concertele sant extraordinare !
Zolyomi Zoltan
Este un spectacol superb cine are ocazia sa o vada este un om fericit, o sa caut sa ma numar intre acei oameni.
Rosescu Sebastian
imi place nespus de mult ok
Livia Popescu
Foarte frumos articolul. Nu mai vorbesc despre Andre Rieu. Dar sa-l vezi live la Maastricht!!!!!!!!!!! Este super
Posescu
Ma bucur sa vad – cam tarziu – ca sunt si alti admiratori ai acestui extrem de interesant artist. Am toate dvd-urile si, mai mult, am participat in iulie 2010 la doua din concertele de la Maastricht. Zic doua, pentru ca am avut bilete la primul luate pe net inca din decembrie (dar din pacate in ultimul rand… si, ca sa vad, am stat in picioare tot concertul; 65 euro biletul), apoi, pentru ca in Maastricht am stat 5 zile, mi-am incercat norocul a doua zi, sambata 17 iulie, la casa teatrului. Am gasit un loc fantastic, in randul 12 (85 euro!!), a fost o incantare, nu mi-a venit sa cred. M-am intalnit acolo cu o fosta colega de liceu care a venit special pentru acest eveniment tocmai din … New York !!! Eu, care zburasem din Bucuresti, se cheama ca veneam de la doi pasi…
Maastrichtul e minunat, o incantare sa-l vizitezi. Am stat cu prietena mea la un hotel excelent, Bastion de Luxe, la 5 minute de Piatza Vrijthof dar atentie, rezervarea a fost tot din decembrie! Din mai mult de 100 de hoteluri in Maastricht, pentru intervalul dorit, 16-20 iulie, nu am gasit decat vreo 13, din care vreo 3 aveau preturi absolut exorbitante.
M-am inscris si in grupul Rieu de pe FB.
Cu bine tuturor, Manuela, Bucuresti
Daniela Toma
Buna ziua Manuela,
Santem doi impatimiti ai calatoriilor si mari iubitori ai lui Andre Rieu. Intentionam sa ajungem in primavara asta la Maastricht si te rugam sa ne spui cateva vorbe sincere despre hotelul Bastion deluxe in care ai stat, pentru ca este cel pe care l-am ales. Oare am facut o alegere buna ? Impartaseste-ne impresiile tale.
Multumesc anticipat,
Daniela
Teoonofrei
Urmaresc cu mare drag concertele lui pe DVD….daca ar veni la Cluj….daca, daca….deocamdata noi, romanii, nu suntem echipati, ca public, sa digeram spectacole de asemenea amploare.Parerea mea
Iliescumagdalena
sunt extraordinar de fericita ca pe 10 nov. 2011 voi fi in sala Forest
National din Bruxelles la un concert Andre Rieu , astept cu nerabdare sa
vad concertul , ador muzica si orchestra lui Andre Rieu , am toata
colectia de dvd-uri , este cea mai odihnitoare si frumoasa muzica .
pentru cine e interesat exista pe net un site cu traduceri la unele din concertele Andre Rieu , daca mai e valabil :
https://www.titrari.ro/index.php?page=cautare&z1=10&z2=andre+rieu&z3=1&z4=1&z5=&z6=&z7=&z8=&z9=
Ioanna
Cat te costa cu tot cu drum, cazare? Te intreb ca si eu as vrea tare mult….
multumesc
Anonim
Depinde de buget , biletul cumparat de pe site-ul lui 60 euro + 9 euro comision , cazare la un hotel de 3* cu mic dejun 109 euro/noapte , avion 150 euro , toate cumparate la 1 august 2011 pe internet .
Biletele de spectacol au venit prin posta .
Ioanna
multumesc pt raspuns
este destul de mult, dar cred ca merita…
sa ne povestesti cum a fost…
Toate bune!
Nickydrag
Intr-adevar,un articol superb! Felicitarile mele Domnule Dulea! Este drept ca atunci cand vorbesti despre Andre Rieu, vorbele curg singure. Eu nu potsa crd ca exista oameni pe lumea asta care sa reziste unui „Second Waltz” interpretat de Rieu si de orchestra sa. Nu cred ca exista om care sa nu treaca prin toate sentimentele posibile urmarind un concert cu artistul,pornind de la emotia provocata de sunetul viorii, la respectul adus de interpretarile magistrale, la uimirea provocata de magia felului in care Rieu „manevreaza”sala, si pana la veselia sincera, la starea de bucurie euforica a omului care pentru cateva momente uita de toate grijile.
Odata ce l-ai intalnit pe Rieu, este imposibil sa nu il admirisi sa nu iti doresti sa participi la unul dintre spectacolele lui. Cuprins de aceasta admiratie am infiintat pe Facebook un grup care ii poata numele. Scopul acestui grup este acela de a aduce admiratorii lui Rieu ma aproape unii de ceilalti. Nu pot sa nu traiesc cu speranta ca, intr-o buna zi, il vom putea admira cu totii pe Andre Rieu in Romania, fie pe National Arena, fie in Piata Sfatului din Brasov sau oriunde in alta parte.
Va invit pe toti sa faceti parte din acest grup infiintat de mine dar,in special pe domnul Dulea, convins fiind ca un om care vorbeste atat de frumos de Rieu nu poate lipsi dintr-o adunare a fanilor sai din Romania.
https://www.facebook.com/groups/andre.rieu/
Va multumesc!
Vlad Dulea
cu mare placere dau curs invitatiei 😉 ne vedem pe grupul de pe facebook!
Hermanlidia
Mi-ati castigat stima si simpatia mult stimate domn Vlad Dulea cu aceasta postare; eu si familia mea suntem fani ANDRE RIEU din anul 2000, cand am primit cateva casete video de la niste prieteni din Germania; am fost fascinati de calitatea spectacolelor sale, de repertoriul abordat, de bucuria de pe chipurile instrumentistilor si bineinteles a magnificului ANDRE RIEU, de imaginile superbe unde sunt facute o serie de inregistrari etc.; astazi am 6 casete video si 18 dvd-uri; au devenit fani ANDRE RIEU toti prietenii nostri, iar de la acestia multe sute de persoane; fiul meu a fost in 2009 la un spectacol la Paris; imi doresc din tot sufletul sa ajung si eu la un concert cat mai curand posibil
Mariana
Eu tocmai l-am descoperit pe Andre Rieu, si deja nu visez decat la un concert live al acestui artist. Multumesc pentru articolul tau, este superb.
Octav
salutare prieteni buni !
sunt un norocos care l-a vazut live pe Andre la concertul din februarie de la Viena… Sublim…Va recomand sa faceti o excursie pe cont propriu, deoarece biletele de avion luate din timp (70E dus-intors ) si rezervarea la unul dintre numeroasele hoteluri vieneze pot fi facute prin internet. De asemenea, biletele la spectacol pot fi cumparate prin Eventim Romania fara taxe de curier s.a.m.d….
Sugestie: pe cand un concert Andre Rieu pe National Arena ?!
Mirela Carpineanu
Sunt fana Andre Rieu, mor dupa concertele lui. La noi? NICIODATA. N-are pentru cine.Pacat.
Victoria streja
buna seara .
mi-ai facut o mare surpriza !
In Romania nu se vorbeste despre super”Anre Rieu” pe nici-un post de televiziune!
Andre Rieu e, visul meu , , de revelion mi-am petrecut intreaga noapte in fata calculatorului ascultindul pe Andre Rieu….!
Am deja informatia despre unde concerteaza prin agentia de turism „Perfect Tur”.
Imi voi pregati o mica vacanta pentru concertul lui AndreRieu.
Vlad Dulea
stiti ca Sambata 23 Iulie se transmite live in cinematografe din toata lumea concertul de la Maastricht de anul acesta! in Bucuresti poate fi vazut la Light Cinema https://www.lightcinemas.ro/cinemas/timetable.asp?cn=1&ci=2&ln=2&fi=CI00000474
Vlad Dulea
tocmai a postat Andre Rieu pe pagina lui de Facebook un filmulet (26 min) cu selectii de la concertele din
Vrijthof,Maastricht din ultimii ani! superb!!! Linkul este aici: https://www.l1.nl/popups/mediaplayerpopup/_rp_comm_lsvideoId/1_5330596 (daca nu puteti vedea filmuletul in browser puteti incerca sa il downloadati de aici: https://media.l1.nl/videobewaar/20110714_rieu.wmv si apoi sa il vizualizati cu orice media player)
Bgd_dima
felicitari!!!!!!
superb
Stefania
l-am descoperit si eu pe Andre in urma cu cativa ani la tv, in Atena. de atunci caut cu aviditate orice gasesc despre muzica lui. imi plac concertele sale si-mi doresc foarte mult ca intr-o buna zi sa merg la unul dintre ele. ar fi nemaipomenit daca ar veni in Romania. eu cred ca totusi multi romani ar face tot posibilul sa vina la concertul lui. multumim vlad.
Mariana Bacescu
Multumim Vlad! Felicitari asteptam si alte postari.
Mihai GRIGORE
Am fost de curând la la concertul Andre Rieu la Amsterdam, concert care a fost reprogramat din urma cu un an de zile deoarece o perioada a fost bolnav, astfel că am văzut Amsterdamul de 2 ori cu această ocazie. Este incredibil cât de bine sună melodiile interpretate de el în concert. Sunt mai bune în concert decât pe înregistrare. E fantastic iar de atmosfera generală ce să mai vorbim… nu are rost. Cei care au fost cunosc acest lucru iar cei care nu au fost trebuie neapărat să se ducă pentru a vedea cum e. Pe când un fan club în România că din câte am căutat eu nu este nici unul. Ce ziceţi? poate este o idee bună!
Vacante si Calatorii
Andre Rieu e bestial, trebuie sa mergi macar o data in viata la un concert
suciu anne
Sant mare fan Andre Rieu.Am fost la Concertul din Paris in 2008,Munchen 2009.E minunat sa poti vedea un concert sub bagheta acestui mare maestru.Domnule Dulea va multumesc in numele multor fani din Romania ca ati facut cunoscuta activitatea acestui mare dirijor.Speram ca va ajunge totusi si in Romania.Sper din tot sufletul; sa pot ajunge la Maastrich candva la un spectacol.Sant dupa opinia mea cele mai reusite.Am tote DVD realizate in Maastrich si multe alte concerte.
Mihai Staicu
buna ziua,
ma numesc mihai staicu, si eu si sotia suntem fff mari fani rieu si cum de multe ori nu ai ce vedea la tv-nici macar pe un canal discovery, ne uitam a „n” oara la un dvd rieu.
ne dorim mult sa ne imbogatim colectia, asa ca ne-am bucura sa putem face schimb cu cineva pe aceasta tema.
in alta ordine de idei dorim sa mergem si noi la un concert si ajutatine cu sfaturi pentru/despre agentii de turism
mihailstaicu@9ca0ef468e5ad190b99cdd61768468b4:disqus yahoo .com
ladariu
Cred ca le am pe toate (DVD-urile). Cum luam legatura ? Sunt din Bacau.
stef radulescu
Revin cu un comment : intr-adevar asa este, cele mai reusite si sarmante spectacole (chiar si A.R. a spus-o, sunt in orasul sau, Maastricht
stef radulescu
Salut !
Subscriu la minunatul tau articol –
De vreo 4 ani de cand am descoperit vasta si minunata lume a trackerelor (acele siteuri ce gazduiesc mii de filme, aplicatii, jocuri, documentare, etc. (urcate de niste oameni care practic nu stiu ce au de castigat) am reusit performanta sa strang 30 de DVD uri cu spectacolele minunate ale lui Andre Rieu, puse in scena de fiul sau. Subtitrarile binenteles ca sunt in engleza, franceza, germana …
Ai spus despre calitatea spectacolelor sale tot ce se putea spune. Am inteles inca de la inceput de ce nu concerteaza in Romania-finetea si culoarea acestor spectacole nu au ecou in meschina noastra media.
Te admir pentru initiativa acestui articol.
Te salut , cu respect
Stefan Radulescu
Giurgiu
Vlad Dulea
Ma bucur sa constat ca exista oameni pe aceeasi lungime de unda 🙂
Multumesc pentru cuvintele frumoase!
mihaela
Si eu voi fi acolo…in primele randuri..dar si eu privesc cu acelasi scepticism..in schimb ma bucur sa vad ca romanii il cunosc pe Andre si merg la concertele lui..chiar si pana la Koln…poate ne intalnim prin alte tari..la alte concerte Andre Rieu..noi ne-am regasit in inregistrarea facuta de tine, stateam in lateral..am fost f fericiti sa ne vedem micuti acolo…
Sorina
Draga Vlad,
Ai descris foarte bine atmosfera concertului de la Koln. Chiar asa a fost! Ne-am simtit extraordinar si cred ca vom ramane multa vreme in starea de bucurie pe care ne-a produs-o acest concert. Iar DVD-ul „Roses from the South” este unul din cele mai frumoase pe care le-am vazut. Interviul de la RTL spune multe despre omul minunat Andre Rieu…
https://www.youtube.com/watch?v=A0pAEnEJHD0
Vlad Dulea
Sorina, multumesc pentru aprecieri si da, ai dreptate atat referitor la „Roses from the South” cat si la omul Andre Rieu 😉
Andrea
Ma bucur sa vad ca exista si in Romania oameni care il cunosc pe Andre Rieu . Intradevar este un om cu o valoare deosebita. De cand am vazut pentru prima data un concert cu Andre Rieu nu am pierdut ocazia de a le vedea pe toate. Visul meu este sa ajung cat de curand la un concert in Maastricht.
newdada
Superb!
mihaela
Am fost si eu la concertul de la Koln de pe 1.01..Banuiam ca va fi superb…a fost peste asteptari..Inca mai sper sa vina si in Romania..
Vlad Dulea
mihaela, ma bucur ca ai fost. nu stiu de ce privesc cu scepticism un eventual concert andre rieu in romania. mi-e teama ca publicul nu va fi capabil sa reactioneze asa cum se intampla in olanda sau germania, dar… cine stie?!… daca va veni vreodata oricum voi fi acolo! 🙂
rozi
da ai dreptate!!!! eu amfost in februarie la gratz la concert si nam putut convinge nici o cunostinta din tara sa vina cu noi pelang ca era aproape mokka ,numai biletul de concert trebuia acitat!!! romanul e taran nuare cultura generala da cum sa aiba cultura la muzica!!!!
deny
Am luat bilete cu mare greutate la concertul din 16 -iulie de la Maastrich, abia astept sa il vad live.Pacat ca la noi nu ajung asemenea valori. Dar la ce ne asteptam cu asa conducatori-tot inainte la manele.
Vlad Dulea
ma bucur pentru tine. cred ca o sa fie superb! am auzit ca spectacolele din orasul lui natal se numara intotdeauna printre cele mai bune!