V-am povestit aici cum ne-am decis să plecăm spre Köln. Ieri dimineață eram încă în Pitești la părinții Danei. Ne propusesem să plecăm dimineața devreme, dar, ca de obicei, ne-am trezit pe la 11 🙂 Până ne-am urnit cred că se făcuse deja 13-13:30.
Cam așa arăta Piteștiul când am plecat
Nu ne interesa prea tare că e așa de târziu întrucât ne propusesem să ajungem până a doua zi în Viena unde făcusem rezervare pentru o noapte la un hotel destul de central, cu referințe foarte bune și, din nou, destul de ieftin (49 euro pe noapte camera dublă)
Peste noapte urma să înnoptăm în mașină. Am mai făcut asta și alte dăți, mașina e extrem de spațioasă. Dacă lăsăm jos bancheta din spate e un spațiu de 1,9m x 1,4m (aproape cât un pat de două persoane). Singura problemă în această perioadă ar fi fost frigul de peste noapte, dar chiar înainte să plecăm din București am trecut pe la magazinul Himalaya și am cumpărat doi saci de dormit rezistenți până la -15 grade Celsius. Eram destul de suspicios cu privire la capacitatea lor reală de a rezista la asemenea temperaturi, dar, după cum veți vedea mai târziu, și-au îndeplinit misiunea cu brio.
Twitter rulzzzz !!!
Pe la ora 15 când am ajuns în Sibiu nu știam exact dacă vom merge prin Arad sau prin Oradea. Cu toate că am făcut drumul spre Budapesta de câteva ori în ultmii ani, niciodată nu trecusem prin Sibiu. De obicei plecam de la Sighișoara pentru că treceam înainte pe la bunici, sau plecam din Maramureș unde treceam să ne vizităm nașii.
De data asta ne-am oprit în Sibiu să schimbăm niște lei în euro, moment în care am întrebat pe Twitter dacă e mai bine să o iau prin Arad sau prin Oradea. Nu pot să vă zic ce fantastic m-am simțit când în 2-3 minute am primit peste zece răspunsuri (majoritatea covârșitoare sugerând Arad). Cred că pentru astfel de lucruri nimic nu se compară cu Twitter!!!
Dacă tot nu putem să ne întâlnim în București…
Când eram aproape de Deva, Zdeto, care văzuse pe Twitter că sunt pe drum, m-a sunat să îmi spună că el e în Deva la fratele lui, și dacă am chef și timp să trecem pe la el. Chef nu văd de ce să nu avem, timp aveam berechet, pentru că nu ne presa nimic, așadar am făcut un scurt popas în Deva ca să ne urăm reciproc Sărbători Fericite!
Carne de porc aveți?…
Pe la ora 22 eram la Arad și ne pregăteam să ieșim din țară, ca de obicei prin Vama Turnu, care e mult mai liberă decât vama Nădlac. De fapt, aseară eram chiar singuri când am trecut Vama. De obicei la vamă ne întreba de țigări și băutură. Aseară ne-a întrebat dacă avem carne de porc. Sezonieri și vameșii ăștia, ce să zic!
Trecuți în Ungaria nu îmi doream decât să ajung mai repede la autostradă. Nu mă simțeam obosit, având în vedere că mă trezisem la 11. Mă gândeam chiar să merg cât mai mult, dar fără să exagerez.
Am testat sacii de dormit la temperaturi scăzute
Pe la 1 jumate noaptea am simțit că e cazul să mă odihnesc. Eram deja pe autostradă, destul de aproape de Budapesta. Am tras pe dreapta în parcarea unei benzinării și am decis să testăm sacii de dormit *reclama gratuită. promit să nu se mai întâmple 🙂 .
Nu pot să vă zic cât de mișto sunt! Am dormit neîntors până la 6 dimineața. M-am trezit doar datorită faptului că în somn am scos nasul afară din sac și începuse să îmi înghețe 🙂 În rest nu simțeam deloc faptul că în mașină eram aproximativ -12 grade. Trebuie să aflu cum fac alpiniștii de nu le îngheață nasulîn astfel de cazuri…
Suntem peste tot acasă…
Oricum, proaspăt trezit și odihnit am pornit la drum. Pe la ora 10 eram deja în fața hotelului unde aveam rezervarea: Hotel Geblergasse *** Pe rezervare scria Checkin ora 14, dar am hotărât să trec pe la recepție, să întreb în primul rând dacă este ok acolo unde lăsasem mașina (găsisem un loc pe stradă câteva zeci de metri mai jos de hotel).
– Hello, we have a reservation for today.
– Hello, what is your name please?
– Dulea, with Di…
– A, buna ziua, camera este deja pregătită, dacă vreți puteți să vă cazați!
Citisem pe net că cineva de la recepție vorbea română dar nu mă așteptam să fie o chestie obișnuită. Se pare că nu e singura persoană de aici care vorbește româna. Un tip care aștepta și el la recepție, mi-a oferit cablul de conexiune la Internet pe care el tocmai îl folosise. De fapt, chiar acum, când scriu aceste rânduri din cafeneaua hotelului, la masa alăturată sunt trei tipi care vorbesc și ei româna.
Câteodată nu e bine, pentru că pleci din țară tocmai ca să evadezi, să te simți străin. Să simți că nu are cum să te știe nimeni.
Dar astăzi, nu știu de ce, mi-a picat bine…
Adaugă un comentariu