Cum pot să îmi fac un blog sau un site?
Timp de citire: 3 minute
Primesc această întrebare destul de des pe email, așa încât am hotărât să scriu un articol despre asta care poate fi util celor care sunt interesați să își facă un blog sau un site și nu știu de unde să înceapă.
Dacă nu ai niciun buget disponibil și vrei doar să testezi ce înseamnă bloggingul, îți recomand să îți faci un cont gratuit pe https://wordpress.com/
Cu un template gratuit de acolo poți pune bazele unui blog cu adresă de genul siteultau.wordpress.com
Dacă dorești să investești într-un domeniu propriu, atunci ai nevoie de:
- Achiziționarea unui domeniu (preferabil .ro) și a unui pachet de găzduire. Îți recomand https://bit.ly/domenii-si-gazduire (găzduire găsești de la câțiva euro pe lună, iar domeniu de la 8,9 de eur/an)
- Apoi ți-aș recomanda să îți găsești un template premium pentru blogul tău (costă cam 60-75 eur) și poate fi luat de aici: https://bit.ly/template-pentru-wordpress
- Va trebui apoi să instalezi ultima versiune de WordPress pe care o poți descărca de pe https://wordpress.org/. Diferența între WordPress.com și WordPress.org este că primul reprezintă o platformă online unde îți poți deschide un blog găzduit la ei, iar al doilea este o resursă de coduri open-source pe care le poți descărca pentru a realiza un blog pe găzduirea proprie. A doua variantă îți permite mult mai multe personalizări decât prima variantă dar necesită cunoștințe tehnice mai avansate decât la prima.
Dacă nu te descurci din punct de vedere tehnic cu toate astea ar trebui să plătești un specialist pentru servicii de instalare și setare inițială ale blogului, aici incluzând și adaptările template-ului (logo, traduceri etc).
Aici te pot ajuta eu și agenția mea. Aceste servicii, în funcție de complexitatea blogului/site-ului, pot costa începând de la 600 EUR (estimare de lucru: 15 ore x 40 eur/oră) până la 1200-1500 EUR pentru site-uri mai elaborate sau începând cu 2000-2500 EUR pentru site-uri care au și componente de e-commerce (magazin online) sau alte aplicații cu funcții mai speciale.
Dacă dorești, te pot ajuta și cu achiziționarea domeniului, a serviciului de găzduire și a template-ului.
Trimite-mi un email pe adresa vlad.dulea@kooperativa.ro și discutăm mai multe acolo.
Olivian Breda
Cred că ar fi util să explici diferența între WordPress.com și WordPress.org, din articolul scris eu unul nu am înțeles că sunt 2, distincte.
Vlad Dulea
bună observație. mulțumesc