”Marțianul” (2015) – un film inteligent, emoționant și surprinzător de amuzant

Timp de citire: 1 minut

Vlad Dulea

În timpul unei misiuni pe Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney (Matt Damon) este crezut mort și lăsat în urmă de echipaj. Însă acesta supravieţuieşte şi descoperă că a fost lăsat singur, cu provizii insuficiente. Se trezește nevoit să-şi folosească la maxim ingeniozitatea, inteligenţa şi forţa interioară pentru a râmâne în viaţă şi pentru a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ.

Unii spun că este cel mai bun film al lui Ridley Scott din ultimii 15 ani. Va fi, probabil, unul dintre cele mai apreciate, atât de critici cât și de public.

”Marțianul” este genul acela de film care, după ce l-ai văzut, te face să le spui prietenilor că trebuie neapărat să îl vadă și ei. Modul autoironic în care personajul principal, Mark Watney (interpretat de Matt Damon) alege să își trăiască propria dramă în care se trezește în mod subit, face ca filmul lui Ridley Scott să nu fie un alt film despre astronauți (Gravity sau Interstellar), ci mai degrabă unul despre supraviețuire și condiția umană, unde planeta Marte este doar o conjunctură. Putea fi, la fel de bine, o insulă (Naufragiatul), un colț de sălbăticie (Into the Wild) sau chiar un vârf de munte (Everest).

”Marțianul” se lansează pe ecrane vinerea aceasta (2 octombrie 2015), simultan cu premiera din Statele Unite și este distribuit in Romania de Odeon Cineplex.

Filmul îi mai are în distribuție pe Jeff Daniels, Chiwetel Ejiofor, Kristen Wiig, precum și pe actorul de origine română, Sebastian Stan.

Adaugă un comentariu

Vlad Dulea blog folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea acestora.