
Mai ai doar câteva ore în care poți câștiga un weekend la Amsterdam la expoziția Game of Thrones cu #UrzealaBlogurilor
Timp de citire: 2 minute
Doar până diseară te mai poți înscrie cu blogul tău în #UrzealaBlogurilor, campania care îți poate aduce ca premiu un weekend la Amsterdam, la Game of Thrones Exhibition. Vor fi incluse două bilete de avion, două nopţi de cazare, intrarea la Game of Thrones Exhibition + o diurnă de blogger. Citeste mai multe detalii mai jos.
Pe 13 aprilie, HBO a lansat în toată lumea al cincilea sezon din iubitul serial Game of Thrones (Urzeala Tronurilor). Primul episod a putut fi văzut la HBO, în România, în același timp cu premiera din State și este disponibil și pe www.hbogo.ro (fără abonament).
Despre serialul Game of Thrones
Inspirat din celebra serie de romane Cântec de gheață și foc de George R.R. Martin, serialul de aventuri Urzeala Tronurilor produs de HBO începând cu 2011 se învârte în jurul Tronului de Fier și al luptei celor șapte familii, printre care mai proeminente sunt Stark, Lannister, și Baratheon, pentru Westeros. Ajuns la al cincilea sezon, Game of Thrones a devenit unul din cele mai de succes seriale de televiziune din lume, fiind considerat un adevărat fenomen la scară mondială.
Despre expoziția Game of Thrones
„Game of Thrones The Exhibition” face anul acesta un tur prin șapte orașe europene: Londra, Stockholm, Tel Aviv, Madrid, Berlin, Amsterdam și Paris. Expoziția promite să „transporte” publicul în lumea din Westeros.
În cadrul expoziție fanii pot admira costumele, elementele de recuzită, armurile şi armele din acest serial de televiziune. Printre obiectele expuse se află arbaleta regelui Joffrey, dar şi „Longclow”, sabia personajului Jon Snow.
Michele Clapton, designerul de costume pentru acest serial TV, organizează secţiunea dedicată costumelor de epocă din această expoziţie itinerantă.
Un alt element important al expoziţiei este celebrul tron din serial, „Iron Throne” („Tronul de Fier”), pe care vizitatorii pot să se aşeze şi alături de care se pot fotografia.
Mai multe detalii se pot vedea pe site-ul oficial: https://www.gotexhibit.com/
Clipul de mai jos arată imagini din cadrul expoziției itinerante de anul trecut din Statele Unite.
Cum poți câștiga weekendul la Amsterdam
HBO a lansat o provocare pentru bloggerii care își doresc să vadă expoziția de la Amsterdam. Azi e ultima zi în care te poți înscrie în #UrzealaBlogurilor urmând pașii explicați aici.
Eu mă înscriu în Casa Tyrell, cea care stăpâneşte Reach-ul, o zonă vastă, fertilă şi foarte populată din sud-vestul regatului. Blazonul Casei Tyrell este reprezentat de un trandafir de aur pe fond de iarbă verde, iar deviza sa este “Devenind Puternic”.
Tu în ce casă te înscrii?
Adaugă un comentariu