În 2004 când am cunoscut-o pe Dana, prima ei invitație de a ieși undeva împreună (după celebra cafea și bere de la terasa din Eroilor), a fost la Teatrul Act la piesa Bash: o trilogie contemporană. Pentru mine era prima oară când mergeam la Teatrul Act, un teatru neconvențional atât prin subiectele și autorii abordați, cât și prin minimalismul scenei și așezarea locurilor în jurul acesteia, fapt care duce, implicit, la apropierea spectatorilor de actori. Era prima oară când vedeam pe scenă actori care nu erau nevoiți să țipe ca să joace. De cele mai multe ori le putem auzi și respirația.
Prima experiență la Teatrul Act n-am să pot să o uit din multe privințe. În primul rând mi-a plăcut foarte mult piesa (îmi pare rău că nu se mai joacă). În al doilea rând era prima oară când ieșeam ”în oraș” cu Dana. Pe lângă emoția normală și pozitivă, eram însă foarte atent și ”să impresionez” sau măcar să nu comit greșeli dintr-alea grave, care să mă scoată din cărți 🙂
În acest context n-am să pot să uit o fază care mi s-a întâmplat în seara aceea. Am avut bilete pe locurile B21 și B22 (vezi poza mai jos), singurele locuri care sunt imediat sub pupitrul tehnic. Este singurul loc din toată sala unde în spate nu este perete de beton ci din lemn.
În mijlocul piesei, în liniștea de care vă spuneam, în care se putea auzi până și respirația actorilor, m-am hotărât să îmi îndrept spatele. Zgomotul puternic pe care l-am produs în momentul în care am lovit cu capul peretele de lemn din spatele meu va rămâne în memoria mea drept cel mai traumatizant moment pe care l-am trăit vreodată la prima întâlnire. Îmi venea să intru în pământ de rușine cu toți spectatorii din sală îndreptându-și brusc atenția în direcția noastră. Nu mai știu exact dacă Dana a zâmbit și s-a amuzat la momentul respectiv, dar știu sigur că se amuză acum, când citește aceste rânduri și își aduce aminte de fața mea în momentul în care am dat cu capul de tabla de lemn de la pupitrul tehnic 🙂
Unul dintre rolurile din piesa ”Bash: o trilogie contemporană” era jucat de Mihaela Sîrbu, o actriță pe care Dana o îndrăgea deja din piesa ”Shape of Things” (Forma lucrurilor), tot de la Teatrul Act, piesă pe care am văzut-o și eu ulterior cu Dana, semn că zgomotul produs la prima piesă nu a impresionat-o îndeajuns încât să nu mă mai ia cu ea la teatru și a doua oară 🙂
Pe Mihaela Sîrbu am mai văzut-o jucând, tot la Teatrul Act, în piese precum ”The Mercy Seat” (Ziua de apoi – tot de Neil LaBute) sau ”Acasă la tata” de Mimi Brănescu. Zece ani mai târziu am cunoscut-o personal pe Mihaela Sîrbu la ea ”acasă”, adică la sediul Asociației Teatrul fără Frontiere din Bd. Hristo Botev nr. 7, acolo unde, de mai bine de 7 ani, organizează cursurile Școlii de Improvizație.
Am fost la Școala de Improvizație împreună cu colegii mei de agenție de la Kooperativa 2.0 și am parcurs, timp de două ore, prima din cele 4 întâlniri ale cursului de Introducere în improvizație.
La Școala de Improvizație se folosesc metodele teatrale (de care eu nu eram deloc străin) iar la acest curs, în special, predomină exercițiile de grup bazate pe relaționare, comunicare, ascultare, coordonare. Prin exerciții specifice (extrem de relaxante și amuzante), cursanții învață să colaboreze, se cunosc între ei și își dezvoltă creativitatea, intuiția, flexibilitatea și spontaneitatea.
Cu siguranță, cele două ore cu noi, cei din Kooperativa 2.0, au fost atipice. Noi, teoretic, ne cunoșteam destul de bine între noi, prin urmare tracul prezenței într-un grup de oameni pe care nu-i cunoști nu a existat.
Cu toate acestea, am fost surprins de cât de multe lucruri am aflat în cele două ore despre mine și, mai ales, despre colegii mei. Atunci mi-am dat seama că un astfel de curs de improvizație poate fi, printre altele, o oportunitate excelentă de team-building.
Improvizația nu e nici pe departe ușoară, dar este plăcută și relaxantă. Am descoperit chiar doi colegi cu un real talent înnăscut de a improviza (PS: excelent momentul, felicitări!) 🙂
Pentru unii improvizația poate deveni un mod de viață. Cei care descoperă că își doresc mai mult decât primul modul de 4 săptămâni, pot continua cu modulul: Arta improvizației -> care are 8 întâlniri și poate fi urmat de mai multe ori la rând. În el se trece treptat spre exercițiile specifice tehnicii improvizației (dezvoltate de Keith Johnstone) ca apoi să se aprofundeze și fundamenteze pe parcursul ultimelor întâlniri.
Cei mai curajoși pot continua cu modulul intensiv, cel care te va duce până la urmă pe scenă, în fața publicului. Cei mai talentați și avansați cursanți ai Școlii de Improvizație fac parte deja din trupa improFUN, prima trupa românească formată din improvizatori amatori.
Dacă vrei să încerci ce înseamnă improvizația și să afli cum te poate ajuta în dezvoltarea ta personală, cel mai bine este să suni la sediul Asociației Teatrul fără Frontiere TELEFON: 0727.866.673 sau să trimiți un E-MAIL la tff@teatrulfarafrontiere.ro
Cursul de începători durează 4 săptămâni, are loc, de obicei, joia de la ora 20:00 la 22:00 și costă 200 lei. Cum în fiecare lună se creează o grupă nouă, te poți înscrie oricând.
Fotografii de Dragoș Asaftei (blogdefotografie.ro)
Adaugă un comentariu