În spiritul filmului Usturoi

Filmul USTUROI nu rulează deocamdată în cinematografe. Vizionarea, cel puțin până acum exclusivă în București, la care am avut ocazia/șansa să ajung, a fost organizată de Revista Biz și Cinema City.

Ar fi bine să ruleze în cinematografe, însă cu tot cu povestea din spatele realizării acestui film. Este important, pentru că acest film a fost realizat de un om care până acum nu a avut nicio legătură cu cinematografia. Radu Băzăvan, blogger cunoscut drept Groparu, s-a apucat de acest proiect în urmă cu trei ani împreună cu prietenul lui din copilărie care, între timp, se mutase peste ocean, în Statele Unite, Luciano Alexander.

Cei doi au realizat un film în care doar două personaje sunt interpretate de actori profesioniști, restul personajelor fiind interpretate de oameni obișnuiți, majoritatea țărani din Sălaj și Cluj, acolo unde s-a și filmat. Filmările au durat doar 3 săptămâni, în schimb post-producția le-a luat celor doi și echipei din spatele lor, peste 2 ani de muncă, în special datorită faptului că filmul a fost realizat aproape în exclusivitate din pasiune, bugetul fiind aproape inexistent.

Este important de știut toate aceste lucruri înainte de a vedea proiecția, pentru că filmul este departe de a fi perfect sau fără cusur, însă spiritul acestuia este cel care merită admirat și urmărit.

Ceea ce spectatorul va observa pe toată durata filmului este ”joaca” în care a fost făcut, ”joacă” pe care alții nu și-o permit. Radu Băzăvan și Luciano Alexander n-au avut nimic de pierdut, n-au avut nimic de apărat și acest lucru se simte puternic în rezultatul final. Această ”joacă” este cea care face din Usturoi una din cele mai interesante producții cinematografice românești din ultimii 25 de ani, la fel de bine cum poate fi, în același timp, și cea mai mare hibă a lui.

Dacă treceți peste micile imperfecțiuni, veți descoperi o comedie de situație despre o Românie de sat ardelenesc veselă în care etnia nu contează și în care personajele se întrec, care mai de care, în situații hazlii care te vor face să te trezești adesea cu un zâmbet larg pe față.

Producția beneficiază de o coloană sonoră interesantă, la care și-au adus aportul trei olandezi specializați în muzică est-europeană. Se consemnează, de altfel, și o premieră, fiind prima producție din lume în care pe coloana sonoră apare o piesă ”gypsy-rap”.

Povestea în sine este relaxantă, lipsită, în primul rând, de eternele probleme abordate de cinematografie românească: comunismul, revoluția, corupția sau politica, în general, fără însă a rata elemente contemporane precum muzica lăutărească, mâncarea ardelenească, manelistul (tradus în engleză ”the Cheap Gypsy Music Mobster”), mijloacele de transport de la sat: căruța, caleașca, tractorul și nelipsita Dacia 1300, de data aceasta cu un ”accesoriu” surpriză care face deliciul publicului 🙂

Este povestea a doi copii de clasa a III-a, unul român și altul țigan, prieteni foarte buni, care decid să plece la oraș să devină actori, pentru că au auzit ei că actorii au bani și stau pe marginea piscinei cu multe fete frumoase lângă ei. Tot pentru bani ar mai fi putut să se facă politicieni, dar ăștia mint mult sau fotbaliști, dar aștia trag prafuri albe pe nas 🙂 prin urmare rămân la meseria de actori…

Fac o paranteză pentru a-i menționa pe cei doi puști care joacă în cele două roluri: Sebastian Topan si Darius Stoica sunt excepționali și au mari șanse să continue cu succes pe acest drum, mai ales că primul dintre ei tocmai a intrat la Liceul de Artă la secția de Actorie, iar al doilea este violonist cu multe concursuri câștigate la activ.

În film, personajele interpretate de cei doi hotărăsc într-o dimineață să plece de la școală către cel mai apropiat oraș, Hollywood… sau Cluj… să se facă actori și până seara(!) să se întoarcă acasă cu bani ca să-l ajute pe fratele unuia dintre ei să se căsătorească cu o fată din clanul Usturoi (de aici și legătura cu numele filmului).

În film am avut surpriza să-mi văd și câțiva bloggeri prieteni: Adi Hădean, Alina și Zicu de la tvdece.ro sau Gabi Oană gaben.ro, precum și pe Mircea Groza, bucătarul ardelean pe care l-am cunoscut în urmă cu câteva luni la lansarea albumului ”ROST – Esențe, gusturi, stări românești” al fotografului Răzvan Voiculescu.

Usturoi este un film cu mult umor de situație, lipsit de greutatea unei morale sau a unui deznodământ revelator. Este un film relaxant și, mai ales, deosebit de ceea ce ne-am obișnuit să vedem.

Este important ca acest film să ajungă în cinematografe și este important ca lumea să știe că a fost făcut de cineva care până acum nu avea nimic de-a face cu cinematografia. Pentru că la final vor fi oameni în sală care vor fi inspirați de acest proiect să-și spună: ”Și eu pot face un film!”. Chiar dacă nu va fi chiar așa, măcar se vor deschide niște drumuri noi.

Iar asta este tot în spiritul filmului Usturoi!