"Viaţa este un dans grandios, în care cu toţii avem un rol. Când ne împlinim rostul aici, după o viaţă sau o mie, ne înălţăm la cer şi devenim stele."
Fetelor, dacă vreți să vedeți cum e să fiți salvate (ad-literam) de un prinț pe un cal alb, atunci acest film este pentru voi.
Plasat într-un New York mitic şi traversând mai bine de un secol, Poveste de iarnă este un film romantic despre speranță, miracole, iubiri predestinate, totul pe fondul eternei lupte între bine şi rău. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul are premiera în cinematografele din ţară astăzi, 14 februarie.
”E posibil să iubeşti un om atât de mult, încât să nu poată să moară?”
Filmul îi are în rolurile principale pe COLIN FARRELL (Peter Lake) și JESSICA BROWN FINDLAY (Beverly Penn). „Colin, în rolul lui Peter, a fost o potrivire extraordinară.” – spune Akiva Goldsman, regizorul filmului. „Şi-a deschis inima larg, e ceva care se simte dincolo de ecran. E prezent şi conectat la poveste, dar, în acelaşi timp, este misterios. E chipeş şi e un bărbat de acţiune, calităţi pe care personajul le are.”
„Cred că Peter este copleşit de viaţa în esenţă pură, pe care Beverly o radiază. Iar Jessica însufleţeşte personajul aşa cum transcende paginile romanului.” – spune Farrell. Goldsman spune că atracţia dintre cei doi actori principali era foarte importantă. „În roman, diferenţa de vârstă dintre Peter şi Beverly este considerabilă. Dar nu o sesizezi, când îi vezi pe Colin şi Jessica pe ecran pentru că, deşi ea este mai tânără, el n-are vârstă. Asta e o calitate uimitoare a lui Colin – este tânăr şi matur în acelaşi timp, te atrage, te face să vrei să te apropii de el. E un dar minunat.”
AKIVA GOLDSMAN (Scenarist/Producător/Regizor) a câştigat premiile Oscar, Globul de Aur şi premiul Breslei Scenariştilor din America pentru scenariul filmului regizat de Ron Howard, O Minte Sclipitoare. Filmul Poveste de Iarnă marchează debutul său regizoral.
Datorită perioadei lungi în care se desfăşoară acţiunea şi a elementelor fantastice care construiesc povestea, realizatorii au trebuit să creeze oraşul New York şi împrejurimile în trei epoci – 1895, 1916 şi 2014.
Sunt două tipuri de efecte vizuale în film: reproducerea stilului new-yorkez din anii 1895 şi 1916 şi reprezentarea elementelor magice ale poveştii. În cazul reproducerii istorice, intenţia a fost ca efectele să nu fie sesizabile, deci să fie cât mai naturale, pentru ca publicul să se simtă în acel spaţiu şi timp. Şi, pentru că Akiva şi-a dorit ca estetica să fie aproape de real, momentele de magie sunt subtile la început şi devin mai accentuate pe măsură ce se desfăşoară povestea.
RUSSELL CROWE interpretează magistral rolul negativ în această producție, Pearly Soames, demonul tartor al New York-ului. „Nu e diavolul, doar lucrează pentru el. Zdrobește speranțele și miracolele. Dacă există şi cea mai mică şansă ca ceva să meargă prost, ca vulnerabilitatea sau ispita să ia locul reuşitei, Pearly îşi va băga coada.”. Din cauza urâţeniei sale – o cicatrice pe chip care abia sugerează hidoşenia sufletului său – Pearly admiră şi fură orice lucru frumos, inclusiv lumina. Este de temut chiar şi de oamenii săi, care nu ştiu exact ce fel de om e, dar ştiu că e spre binele lor să nu întrebe.
Adaugă un comentariu