Ziua 1 – Turul bloggerilor la companiile din Sibiu în cadrul campaniei #produsinSibiu
Timp de citire: 7 minute
Mainetti- 35 de mil de umeraşe pe an, Sitemani- 15 t de muştar zilnic, restaurantele Super Mamma, Moara Cibin Boromir, Karpaten Meat și rasa de carne Angus
Au trecut două săptămâni de la turul bloggerilor la companiile din Sibiu. Turul a făcut parte din campania „Produs in Sibiu” realizată de Asociatia Produs in Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%. Cea de-a doua ediție, desfășurată în perioada 1 septembrie 2013 – 28 februarie 2014, urmăreşte implicarea şi responsabilizarea pentru creşterea consumului de produse locale, recunoaşterea valorilor Sibiului şi conştientizarea populaţiei asupra puterii pe care o deţine în dezvoltarea economică şi culturală a oraşului.
Așadar turul bloggerilor la companiile din Sibiu a fost doar o mică parte din campania mult mai mare și mai complexă care se desfășoară în această perioadă în Sibiu. Timp de 3 zile, aproape 20 de bloggeri din toată țara au fost invitați să viziteze 12 companii locale.
Eu am lăsat să treacă două săptămâni până să încerc să transmit în câteva cuvinte și imagini lucrurile care mi-au rămas cel mai mult în minte din aceste vizite. Din cauza faptului că oricât de mult am încercat să scriu pe scurt ceea ce am văzut la Sibiu în zilele acelea, îmi ieșea un articol mult prea lung, am decis să îl împart pe zile. Încep, prin urmare, cu ziua 1.
Mainetti România – 35 de milioane de umeraşe pe an
Fraţii Mainetti din Italia au înfiinţat acum mai bine de 50 de ani prima fabrică de umeraşe din lume, confecţionate din polistiren. Începută iniţial ca afacere de familie, Mainetti are astăzi fabrici în peste 40 de ţări din lume. În prezent, fabrica din România produce 35 de milioane de umeraşe pe an.
Sitemani – 15 tone de muştar şi 10 tone de ketchup zilnic
Aici am asistat la ambalarea muștarului Mustardino, un produs local ușor de recunoscut în special datorită ambalajului galben aprins cu formă unică, brevetată și înregistrată. Linia de ambalare a trebuit să fie comandată special din Ungaria, vecinii noștri de la vest fiind singurii care au putut produce o linie de ambalare personalizată pentru ambalajul unic al celor de la Sitemani.
Super Mamma – restaurantul cu servire rapidă
Lanțul de restaurante Super Mamma din Sibiu a împlinit anul acesta 10 ani de la înființare și cuprinde în acest moment trei locații: Piaţa Unirii nr. 10 (Parc Astra) program L – D: 07:00-00:00; Str. Dr. Ioan Raţiu nr. 2A, program L – D: 07:00-00:00 și Calea Dumbrăvii nr. 39 cu program NON-STOP
Cu toate că la prima vedere pare un fast-food, Super Mamma este mai degrabă un restaurant cu servire rapidă, spectrul mâncărurilor din meniu depășind aria de fast food. Ciorbe, supe, tocănițe, paste, toate acestea pot fi comandate și servite la fel de repede și ușor precum un hamburger sau un kebab. Am testat mai multe mâncăruri de-a lungul celor trei zile în care am trecut prin toate cele trei locații. Trebuie să recunosc că aici am mâncat cele mai bune paste Quatro Formaggi făcute în regim de servire rapidă. Am mai mâncat kebab la farfurie, lasagna iar ca desert am ales de fiecare dată Tiramisu pentru că era atât de bun încât nu mă puteam convinge să încerc altceva 🙂
Boromir – Moara Cibin
Moara de grâu din SIBIU a fost preluată de către grupul Boromir în anul 1998. Întinsă pe 6 nivele moara poate să proceseze zilnic nu mai puțin de 480 tone de grâu. Ceea ce vedeți în filmulețul de mai jos este ceea ce se întâmplă în interiorul morii, undeva la etajele superioare.
Mai în detaliu despre vizita la Moara Cibin a povestit Denisa Bârgău pe blogul pe ei: https://denisuca.com/produs-in-sibiu-boromir/
Karpaten Meat – o șansă extraordinară pentru fermierii din zonă
De când am ajuns la fermă și am început să îi aud vorbind pe Gheorghe Budrală și pe Florina Muntean despre rasa Angus și povestea celor doi elvețieni care au deschis această fermă lângă Sibiu, am știut că o să mi se pară de departe una din cele mai interesante experiențe din acest tur. Gheorghe Budrală este președintele Asociației Aberdeen Angus din Romania, dar asta afli abia după ce faci un schimb de cărți de vizită cu dânsul. Până atunci ți se înfățișează ca un om simplu, modest și care își iubește meseria.
Ce este rasa Angus?
Rasa Aberdeen ANGUS este una dintre cele mai populare rase de carne din lume. Bovinele ANGUS cresc foarte bine în Romania rezistând fără probleme la temperaturi între -40°C și +40°C. Este o rasă precoce (vârsta la prima montă 14-15 luni) și prolifică (1 vițel pe an la o durată a gestației de 9 luni). Fătările sunt ușoare, nefiind necesară asistarea acestora. Față de alte rase nu distrug pășunile și pot valorifica si iarba de slaba calitate, ceea ce nu este posibil cu rasele franceze, cum ar fi Charolaise, Limousine.
Bovinele din rasa Aberdeen ANGUS au fost crescute pentru prima dată în Scoția în jurul anului 1870. Capacitatea acestei rase de a rezista în condiții meteorologice extreme a făcut ca bovinele să fie exportate încet-încet în toată lumea. În Statele Unite, Angus este cea mai îndrăgită rasă de carne, iar la noi în țară și în Australia se vinde carnea de vită Angus atât en detail cât și în gastronomia de vârf.
Ce pot face fermierii români din zonă?
Creșterea de bovine ANGUS poate fi o oportunitate interesantă pentru:
- Fermele de lapte care doresc să treacă pe pășunat și producție de carne.
- Proprietari de terenuri agricole care doresc să integreze creșterea de bovine de carne.
- Proprietari de pășuni care nu cultivă terenul.
Odată cu eliminarea cotei de lapte în UE, fermierii români care dețin vaci de lapte din rasa Bălțată Românească, se pot orienta către alternativa producției de carne prin încrucișarea cu rasa Angus.
Karpaten Meat oferă spre vânzare tauri de reproducție sau material seminal congelat provenit de la tauri ANGUS cu genetică superioară și prin contract garantează răscumpărarea vițeilor rezultați din reproducția ANGUS cu Bălțata Românească.
La prima generație, metisul rezultat prin încrucișarea dintre taur ANGUS cu Bălțată Românească preia foarte multe din caracteristicile Angusului. Este rezistent la temperaturi extreme, se crește ușor etc. Vițelul rezultat în urma încrucișării arată la fel ca un Angus doar că are o pată albă pe frunte (vezi foto mai sus)
Când vițelul are 200 de kilograme, Karpaten Meat oferă fermierului 500-700 de euro pe exemplar.
Mai multe detalii despre programele de parteneriat oferite de Karpaten Meat fermierilor puteți citi aici:
https://karpaten-meat.com/programe-de-parteneriat/
[infobox style=’regular’ static=’1′]“Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.
Au mai scris pe bloguri despre acest tur: Alexandra Palconi, Anne-Marie, Denisa Bârgău, Manuel Cheţa, Cristian Florea, Anca Duma, Alina Massier, Cristian Liviu Sucilă, Pancu, Istvan Bertalan, Diana Ribana, CeMerită, Sebastian Bârgău, Călin Turcu.[/infobox]
Adaugă un comentariu