La Sala Polivalentă am văzut aseară un show grandios, așa cum nu s-a mai produs niciodată de către o trupă românească. Pornind de la playlist și regie până la sunet, lumini, lasere și efecte, totul a contribuit la un mega-spectactol care n-are cum să nu-ți rămână în minte mult timp de-acum înainte.
Mai văzusem trupa Vunk în concert o singură dată, în Silver Church, cred că în urmă cu un an sau doi. Băieții fuseseră ok atunci, muzica bună, sound-ul ok, energia transmisă foarte bună, dar nimic din toate astea nu mă împingea spre a merge la un spectacol Vunk la Sala Polivalentă.
Am mers la insistențele unei bune prietene care îmi promitea că nu o să regret.
Am fost uimit de cât de multe piese de la Vunk știam aproape pe de rost. S-ar putea să sune aiurea ce zic acum, dar piesele scoase de Vunk (și Vank) de-a lungul anilor mi-au rămas în minte fără să fiu neapărat atent la asta. Vunk viețuiește cumva latent și subtil în cultura noastră muzicală.
La Sala Polivalentă am văzut aseară un show grandios, așa cum nu s-a mai produs niciodată de către o trupă românească. Pornind de la playlist și regie până la sunet, lumini, lasere și efecte, totul a contribuit la un mega-spectactol care n-are cum să nu-ți rămână în minte mult timp de-acum înainte.
Toate piesele Vunk sunt în limba română. Nici acestui lucru nu îi dădusem prea mare importanță până acum. Aseară, în sală, aproape la fiecare doi adulți era câte un copil.
Văzând grandoarea spectacolului de aseară, succesul pe care îl au cei de la Vunk cu o muzică în stil propriu format cu grijă de-a lungul anilor, cu texte în limba română care și înseamnă ceva, nu de puține ori mi-am spus – mai în glumă, mai în serios – în gând ”eu când voi fi mare vreau să ajung ca ei”.
Pentru mine, probabil, este un pic cam târziu, dar pentru copiii de aseară din sală este exact momentul potrivit. Acesta este, zic eu, cel mai mare câștig.
Adaugă un comentariu