Zidurile care rămân

Timp de citire: 2 minute

Vlad Dulea

Văd mulți dintre voi revoltați de faptul că unui om nu i-a plăcut spectacolul. Sunteți revoltați că a înțeles altceva decât voi din acest spectacol, ca și cum nu ar avea acest drept. A simțit altceva decât ați simțit voi, a gândit altceva decât ați gândit voi, a scris altfel decât ați fi scris voi, a reacționat altfel decât ați fi făcut-o voi.

Căutăm tot timpul în jurul nostru validarea propriilor convingeri, propriilor simțiri. Și când altcineva nu ne validează convingerile noastre reacționăm.

Ne este teamă că un astfel de invidid ar putea strica tot ce am simțit aseară la concert. Și atunci mai construim un zid. Pentru că frica naște ziduri.

Iar lipsa toleranței naște monștri. Religiile (oricare are fi), regimurile (indiferent că e vorba de comunism sau capitalism), toate acestea au un punct comun: lipsa toleranței. Obligația ca membrii lor să simtă și să creadă la fel.

Vrem să fim liberi dar de fiecare dată căutăm să alegem o parte (ținem ori cu unii, ori cu alții) fără să știm că indiferent de care parte a zidului suntem, zidul e acolo pentru că noi l-am construit.

Și atâta timp cât există un zid, nu vei fi liber, indiferent de care parte a zidului te afli.

wall

Adaugă un comentariu

  • Corina Ozon

    Geaba libertate sa gandesti liber, daca nu stii sa foloesesti mintea…

  • Gabriel Ferugean

    Vlad Dulea Si al treilea.

  • Marius Adrian

    Vlad Dulea nu fac asta. Restul articolului este perfect normal, ceva ce se discuta de ani de zile, ceva ce a pornit, poate, odata cu The Wall. De asemenea, stii prea bine faptul ca primul paragraf este cel mai citit, cel care face primul impact. Orice ai face, acel prim paragraf va opri omul din a citi mai departe si il va forta sa isi exprime dezgustul. Stii asta foarte bine ca faci de mult timp asta 😉 Sa nu ma intelegi gresit, articolul mi-a placut dar motivul pe care l-ai scris tu pentru care s-a revoltat incultul muzical nu este nici pe departe singurul pentru care lumea reactioneaza asa.

  • Vlad Dulea

    Marius Adrian dacă aș schimba primul paragraf în ”Văd mulți dintre voi revoltați de faptul că un om e altfel decât voi” ai putea să citești mai departe? Nu trebuie să îmi răspunzi acum. Poți reveni asupra acestei întrebări peste o săptămână, când febra momentului va fi trecut.

  • Vlad Dulea

    Marius Adrian, tocmai spusesem într-un comentariu mai devreme că motivul pentru care oamenii s-au revoltat ar putea cel mult să scoată din discuție primul paragraf al articolului scris de mine. În rest celelalte rămân perfect valabile chiar și în condițiile astea. Și, repet, mi-ar părea rău să rezumi acest articol la Auraș. Nu e despre el.

  • Mădălin Hîncu

    Mi-e mila de el. Sincer :)))))

  • Marius Adrian

    Tu ai zis, Vlad, ca multi dintre noi s-au revoltat de faptul ca unui om nu i-a placut spectacolul. Nu, nu de asta ne-am revoltat. Nu ne-ar fi interesat daca nu ii placea lui Auras Roger Waters. Si asa e clar ca nu a ascultat un album Pink Floyd cap-coada. Ti-am enumerat DOAR CATEVA dintre motivele pentru care exista revolta. – Mădălin Hîncu -> pai cum naiba sa nu te enervezi cand un om fara cultura muzicala spune ca spectacolul lui Roger Waters a fost un pomelnic si exista atatia oameni care asta o sa creada doar pentru ca undeva, candva, el a fost un blogger cu noroc?

  • Mădălin Hîncu

    Marius Adrian, unii oameni nu trebuie bagati in seama. Exista astfel de specimene. Personal, am decis sa-mi crut nervii cand dau de asemenea aberatii. Nevertheless, mult respect pentru reactie 🙂

  • Vlad Dulea

    ar fi păcat să rezumați acest articol la Auraș

  • Vlad Dulea

    înțeleg, dar asta poate cel mult să scoată primul paragraf din discuție. nu schimbă cu nimic ceea ce am scris după…

  • Marius Adrian

    Nu, Vlad. Suntem revoltati pentru ca un om a primit o invitatie gratuita la un concert la care foarte multi oameni nu au putut sa mearga, nu a avut decenta sa stea pana la sfarsit, s-a plans de mancare de parca la un spectacol te duci sa mananci, de faptul ca nu a ascultat CD-ul The Wall inainte de a se duce acolo, ca nu a vazut filmul, de faptul ca el asculta sonorizarea, de faptul ca nu are cultura muzicala dar a luat o invitatie gratis de la cineva care ar trebui sa isi piarda locul de munca pentru ca i-a dat LUI o invitatie la Roger Waters, de faptul ca nu stie diferenta dintre spectacol si concert, de faptul ca brusc zice ca spectacolul a fost bun dupa ce l-a facut de cacao doar pentru ca PR-istii care il ajuta sa prinda si el un piscot s-au suparat si pot sa mai scriu inca 1000 de cuvinte. Daca nici asta nu dovedeste ca Auras Mihai nu trebuie bagat in seama in online-ul romanesc, nimic nu o poate dovedi si daca el inca primeste invitatii pe viitor la concerte sau spectacole de calitate, impreuna cu multi altii ca el, o sa se duca dracu tot online-ul romanesc.

  • Gabriel Ferugean

    Eu cred ca ai inteles putin gresit. Nu ca nu i-a placut e revoltator, ci argumentele lui cel putin idioate. Uite un citat: "Greoi, exagerat, inutil, prea teatral, utopic si irealist. Daca aveam chef sa vad ceva din memorialul durerii, ma duceam la monumentul de la Sighetul Marmatiei, nu la un concert al unui fost membru al legendarei trupe Pink Floyd." Ce reiese de aici? Ca nu a inteles nimic din acest show. Nici muzical, nici istoric si nici politic. Dincolo de faptul ca The Wall sta in picioare si astazi – ca act artistic – el a fost o bucatica de pansament pe ranile create de razboiul rece. Dar coemntatorul nostru nu vede decit coada de la mincare. Stii, era o caricatura de Mihai Stanescu pe vremea lui Ceausescu, care prezenta doua petreceri de pe vremea lui ceausescu: la prima masa era plina de mincare si oamenii vorbeau despre subiecte intelectuale, la a doua, pentru ca mincarea lipsea de pe masa, locul discutiilor pe teme inteligente fusese luat de mincare. Cam asa si aici: nu a fost haleala, a uitat de muzica.
    Si iti repet: nu opinia sa a deranjat, pentru ca e bine sa fii liber, dar e cutremurator sa constati ca vecinul tau de libertate are o minte atit de mica si ginduri atit de subrede in ea, incit te-ar putea rani cu prostia sa.

  • Auras

    Uhhhmm, nu mi-a placut o parte dintr-un show foarte bun.
    O parte care pe mine m-a facut sa plec 🙂

Vlad Dulea blog folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea acestora.