Mega-spectacolul concert de astăzi din Piața Constituției are la bază albumul ”The Wall” din 1979 al formației britanice Pink Floyd și filmul cu același nume apărut trei ani mai târziu. Roger Waters a readus la viață acest spectacol în 2010, după 20 de ani de pauză, profitând și de noile tehnologii avute acum la dispoziție pentru a realiza unul din cele mai grandioase show-uri de sunet și lumini care au fost vreodată puse în scenă.

Pentru concertul de la București nu mai puţin de 2.600 de oameni au lucrat mai bine de două zile pentru a monta scena de 173 de metri lățime, cea mai mare care s-a montat vreodată pentru un concert în România. Acoperişul scenei are o lăţime de 54 de metri şi o deschidere de 32 de metri, fiind asamblat la o înălţime de 24 de metri. În spatele scenei este construit un „zid de cărămizi” cu o lungime de 150 de metri şi o înălţime de 12 metri. Pentru efectele video vor fi folosite 40 de proiectoare gigantice.

Povestea „domnului Pink“, personajul fictiv al albumului, apoi al filmului și ulterior al spectacolului concert ”The Wall” care astăzi ajunge, în sfârșit, și în România, are la bază, pe de o parte, propriul destin al lui Roger Waters, rămas orfan în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial și crescut de o mamă ultra-protectivă, iar pe de altă parte, destinul unuia dintre fondatorii Pink Floyd, Syd Barrett, plecat din trupă şi izolat de restul lumii, pe fondul consumului excesiv de droguri şi al unei afecţiuni mentale.

„The Wall“ este astfel povestea celui care reacţionează la traumele unei vieţi prin construirea unui zid faţă de restul lumii, un zid care la început are rol protectiv, dar care, prin izolare, duce la alienare mintală.

Imaginile de mai jos reprezintă cadre din filmul ”Pink Floyd – The Wall” din 1982 regizat de Alan Parker și al cărui scenariu este semnat tot de Roger Waters.

Povestea lui Pink începe cu moartea tatălui său, un soldat britanic, în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Episodul face referire la evenimentul din viața reală a lui Roger Waters, tatăl acestuia, Eric Fletcher Waters fiind ucis în timpul unei lupte în Italia în februarie 1944.

Povestea continuă cu copilul Pink, elev de școală britanică la începutul anilor ’50, abuzat de profesori și umilit de către aceștia pentru că scria poezii. Este momentul în care imaginația copilului Pink creează binecunoscutul refren „Hey teacher leave them kids alone”.

pink-kids

Copilăria lui Pink este afectată nu numai de lipsa unui tată și de abuzurile profesorilor ci și de protecția exagerată a mamei lui care îl împinge și mai tare către izolare.

Mamă, crezi că vor aruncă bomba?
Mamă, crezi că le va plăcea cântecul?
Mamă, crezi c-o să-ncerce să-mi încurce socotelile?
Mamă, ar trebui să clădesc zidul?
Mamă, ar trebui să candidez la preşedinţie?
Mamă, ar trebui să am încredere în guvern?
Mamă, o să mă trimită în prima linie?
Mamă, chiar o să mor?

Taci acum, puiule, nu plânge
Mama va face ca toate coşmarurile tale să se-mplinească
Mama îţi va transmite toate temerile ei ţie
Mama te va ţine chiar aici, sub aripa ei
Nu te va lăsa să zbori, poate doar să cânţi
Mama îşi va ţine puiul confortabil la căldură
Ooh, puiule, sigur că mama te va ajuta să clădeşti zidul.

Mamă, crezi că-i destul de bună pentru mine?
Şi, mamă, crezi că-i periculoasă pentru mine?
Mamă, oare îl va face pe puiul tău bucăţi?
Mamă, oare o să-mi frângă inima?

Taci acum, puiule, nu plânge…
Mamica îţi va verifica toate prietenele,
Mămica nu va lăsa pe nimeni murdar să pătrundă,
Mămica va sta trează până ajungi acasă,
Mămica va afla întotdeauna unde ai fost,
Mamica îl va ţine pe pui curat și sănătos

Ooh, puiule.
Întotdeauna o să rămâi puiul meu…

Ajuns star rock, tânărul Pink se însoară, însă proaspăta doamnă Floyd îl înșală în timp ce acesta era plecat într-un turneu. Acest nou episod dramatic îl determină pe Pink să compenseze printr-un mod de viață materialist. Se aruncă în brațele unei fane pe care o aduce în camera lui de hotel, dar cu care sfârșește printr-un episod de violență și teroare.

Pink începe încet-încet să își piardă mințile controlate acum de ”viermi” metaforici. Își rade sprâncenele și părul de pe corp (episod inspirat de fostul său coleg Syd Barrett care a apărut complet ras pe cap, corp și sprâncene, în 1975, în timpul înregistrărilor la albumul Wish You Were Here) și se metamorfozează în alter-ego-ul său neo-fascist.

Impresarul lui Pink, împreună cu managerul hotelului și câțiva medici, îl descoperă pe Pink inconștient în camera de hotel și îi injectează droguri pentru a fi în stare să performeze în următorul concert care tocmai urma să înceapă. Drogurile îi provoacă halucinații lui Pink care se imaginează acum un dictator neo-fascist ai cărui adepți sunt îndemnați să atace și să pună la zid homosexualii și minoritățile etnice.

pink-dictator

Finalul îl regăsește pe Pink refugiat în toaleta sălii de concert, având o ultimă halucinație în care el este subiectul unui proces al cărui verdict este ca acesta să fie complet expus în fața semenilor săi prin dărâmarea zidului pe care și-l construise.

the-trial

Bună dimineaţa, Vierme, Onorată Instanţă,
Coroana vă va arată limpede,
Că prizonierul care stă în faţa dvs,
A fost prins în flagrant, exprimând sentimente,
Sentimente aproape de natură umană.

[…]

Dovezile aduse în faţa curţii sunt de necontestat
Nu mai e nevoie ca juriul să se retragă pentru deliberare
De când judec, şi-s ani,
Nu am mai auzit vreodată,
De cineva care să merite mai mult ca tine,
Maxima pedeapsă ce-o poate da legea.

Felul în care le-ai făcut să sufere
pe minunatele tale mamă şi soţie,
Mă umplu cu dorinţa de-a-mi deşerta maţele.

De vreme ce, prietene, ţi-ai dezvăluit cea mai adâncă temere
Te osândesc să fii expus înaintea semenilor tăi.

Dărâmă-ţi zidul!

——————————-

Recomandări suplimentare

Pentru o cronică foarte bine documentată a concertului de la București vă recomand să citiți: http://www.mixtopia.ro/music/concerte/spectacol-roger-waters-la-bucuresti-impresii-si-poze-despre-un-show-unic

Pentru a înțelege mai bine istoria trupei Pink Floyd și contextul în care a apărut albumul The Wall vă recomand să citiți cronica lui Dan Byron: http://danbyron.ro/roger-waters-the-wall-live/

De asemenea, vă recomand să citiți articolul lui Tudor Chirilă, o sumă de reflecții și trăiri din timpul concertului, din perspectiva unui artist obișnuit cu scena și publicul: http://tudorchirila.blogspot.ro/2013/08/rogerwatersbucurestithewallimpresiichirila.html

Ai ceva de zis despre asta? Lasă un comentariu. Mai jos găsești încă 12 comentarii la acest articol.

Views 937

Ți-a plăcut acest articol? Vrei să afli când mai scriu?

Urmărește pagina mea de Facebook:


și abonează-te mai jos ca să primești articolele pe email (un email pe săptămână, fără spam-uri, promit!).
325 de abonați primesc deja pe email cele mai interesante postări ale săptămânii!