Rezervă de lux la Cupa Media RCS 2013: Echipa Bloggerilor – Intact Media 4-3

Timp de citire: 3 minute

Vlad Dulea

Echipa Bloggerilor a învins cu 4-3 instalându-se, cel puțin pentru moment, în fruntea clasamentului. Nu am jucat deloc în această seară dar fiind acolo, pe marginea terenului, am trăit la intensitate maximă jocul coechipierilor mei și bucuria câștigării meciului pe o vreme anti-fotbal dar care, până la urmă, poate că ne-a avantajat.

Romanian Corporate Sports este numele sub care se desfășoară mai multe competiții în diferite discipline sportive în cadrul cărora se întrec cele mai importante companii și organizații din România.

Campionatul de Fotbal Romanian Corporate Sports este una din aceste competiții, aflate în această perioadă la ediția a cincea. Competiția se desfășoară de două ori pe an (o dată primăvara și o dată toamna) și, de data aceasta, reunește la start echipele de fotbal ale companiilor 1&1 Internet Romania, Adobe Systems Romania, APS Romania, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Bitdefender, BRD, BUCOVINA, CREDIT AGRICOLE, DPD, FARMEXIM , Generali Romania Asigurare Reasigurare S.A., HP-GeBoc, Interbrands M&D, Marfin Bank Romania, NNDKP, ORACLE Romania, Reteaua privata de sanatate Regina Maria, Romstal, SAP, Secom, SKIN MEDIA, SL-TC Romtelecom, TAROM – SPLR, Ubisoft, UPC, Vodafone Romania, Vulpoi &Toader Management, Xerox Romania.

Campionatul se desfășoară cu două faze de grupe urmate de semifinale și finale atât pentru primul eșalon denumit Cupa Ligii I cât și pentru al doilea rezultat din echipele mai slab clasate în prima fază a competiției.

În paralel cu competiția corporate, organizatorii au creat și Cupa Media în care Echipa Bloggerilor, din care cu onoare fac parte, se întrece cu Intact Media, Loteria Romana, Dolce Sport și Mediafax. Cupa Media la Fotbal se desfășoară tot în sistem grupă dar tur-retur și a început în urmă cu 3 zile după un start amânat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile de săptămâna trecută.

La final se organizează Supercupa Romanian Corporate Sports, disputată între câstigătoarea Cupei Ligii I și câștigătoarea „Cupei Media”.

Introducerea fiind făcută, e musai acum să vă raportez că luni Echipa Bloggerilor a învins cu 5-3 în primul meci disputat împotriva celor de la Dolce Sport, echipă din care a făcut parte și Iulian Miu, fostul stelist între anii 1996-2002, cu 8 selecții la echipa națională.

În seara ce tocmai a trecut, pe o ploaie mocănească, s-a disputat și al doilea meci al grupelor, cu echipa pe care eu, cel puțin, o văd ca una din favoritele serioase la câștigarea cupei: Intact Media, echipă din care fac parte, printre alţii, Dani Oţil (A1) şi Cătălin Oprişan (GSP).

echipa-bloggerilor-vs-intact-03

De data aceasta am fost și eu prezent la teren. Echipa Bloggerilor a învins cu 4-3 (goluri Mircea Meșter(3) și Toma Nicolau) instalându-se, cel puțin pentru moment, în fruntea clasamentului. Nu am jucat deloc în această seară dar fiind acolo, pe marginea terenului, am trăit la intensitate maximă jocul coechipierilor mei și bucuria câștigării meciului pe o vreme anti-fotbal dar care, până la urmă, poate că ne-a avantajat.

echipa-bloggerilor-vs-intact-26

Din echipa bloggerilor mai fac parte Alex Drăgan, Marius Matache, Adi Zăbavă, Lucian Marin, Toma Nicolau, Mircea Meșter, Alex Cîrstea, Auraș Geambașu, Bogdan-Liviu Constantinescu, Bogdan Dăscălescu, Bogdan Andrei, Călin Pascu, Marian Ionescu.

echipa-bloggerilor-vs-intact-36

Fotografii realizate de Dragoș Asaftei (blogdefotografie.ro)

Later edit: tocmai am pus la punct noul site https://echipabloggerilor.ro/

Adaugă un comentariu

Vlad Dulea blog folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea acestora.