Importanţa pozei de profil în social media
Timp de citire: 5 minute
De când am început să scriu pe blog și de când mi-am făcut conturi pe rețelele sociale (Facebook, Twitter, Google+, Linkedin etc) am folosit mereu aceeași poză de profil. Acum a venit vremea să o ”actualizez” un pic și să vorbim puțin și despre importanța pozei de profil în social media.
De când am început să scriu pe blog și de când mi-am făcut conturi pe rețelele sociale (Facebook, Twitter, Google+, LinkedIn etc) am folosit mereu aceeași poză de profil.
Din 2008 folosesc peste tot aceeași poză. Am considerat că face parte din brandul personal. De altfel, poza de profil în rețelele sociale ar trebui să fie echivalentul logo-ului pentru companii.
Urmăresc pe Twitter și pe Facebook persoane care își schimbă des avatarul și sunt situații când nu realizez că au făcut-o decât după ce trece un anumit timp. Mi se întâmplă astfel câteodată să ratez statusuri din cauză că nu le observ în mulțimea de mesaje venite pe feed.
Ideea este că mulți oameni urmăresc sute, sau chiar mii de persoane pe rețelele sociale, și pur și simplu nu au cum să citească toate statusurile. Dar mulți dintre aceștia își desemnează în timp anumite persoane favorite. Indiferent cât de multe alte persoane urmăresc, își găsesc mereu timp să arunce un ochi peste ce scriu persoanele favorite lor. Practic scanează mulțimea de mesaje venite pe feed-uri și se opresc doar asupra celor care le atrag atenția. Iar de multe ori un avatar cunoscut poate să contribuie decisiv la acest proces.
Acesta este motivul pentru care nu este bine să schimbi des poza de profil.
Evident, dacă folosești rețelele sociale în scop personal, aceste reguli nu se aplică neapărat. De fapt, foarte mulți din cei care folosesc rețelele sociale doar în interes personal, se folosesc de schimbarea pozei de profil pentru a atrage atenția asupra unor evenimente recente din viața personală care altfel scapă neobservate în mulțimea de statusuri.
Dar dacă folosești rețelele sociale pentru business atunci trebuie să iei în calcul faptul că folosirea unui singur avatar pe toate rețelele și pe perioade îndelungate îți aduce un plus imporant de consistență în construirea brandului personal.
Asta nu înseamnă să nu schimbi niciodată avatarul. O schimbare în peisaj este bună din când în când mai ales dacă schimbi cu o altă poză de-a ta prin care oamenii pot în continuare să te recunoască.
Pentru mine aici apare o altă problemă. Poza pe care am folosit-o până acum mi se părea mie că e una din cele mai bune cu mine, mai ales că era făcută într-un studio foto profesional. Dar oamenii care mă cunoșteau DOAR din online (adică cei are asociaseră avatarul cu numele și cu ceea ce fac/scriu) nu mă recunoșteau prea ușor când ne vedeam offline. Motivele erau diferite: între timp am mai slăbit și nu mai am fața așa de rotundă, poza nu include toată fizionomia capului și doar cei care mă cunoșteau deja personal puteau să mă identifice în poza de profil.
Așadar, pentru mine era timpul să schimb poza de profil. Am profitat de petrecerea dată de Augustin Radu cu ocazia participării lui la proiectul #apartIKEA (apropo, mie chiar îmi place cum a schimbat Augustin fața apartamentului #apartIKEA) și de faptul că a promis că le face un portret tuturor celor îi calcă pragul și m-am transformat pentru câteva minute în fotomodel 🙂
În urma sesiunii foto au reieșit câteva poze excepționale, dar apare o întrebare legitimă asupra căreia am simțit nevoia să mă documentez:
Ce fotografie să alegi pentru poza de profil?
Conform site-ului topdogsocialmedia.com cele cinci elemente ale unei poze de profil de succes ar fi:
- Un background curat, într-o singură culoare sau cu fundal blurat. Asigură-te că background-ul nu este aglomerat sau prea complicat astfel încât tu să rămâi punctul central al fotografiei.
- Prezintă-te pe tine în cea mai bună variantă 🙂 și chiar dacă pare un gest romantic să pui o poză în care apari tu alături de cea mai dragă persoană ție, poza de profil ar trebui să fie doar cu tine.
- Concentrează-te asupra feței. Deși este tentant să folosești fotografii în care faci anumite acțiuni (exemplu: urci pe munte), este mult mai eficient să pui o poză doar cu fața ta. În felul acesta permiți celorlalți să se uite în ochii tăi chiar dacă este vorba doar de o fotografie. Un cadru apropiat în care ți se vede privirea permite oamenilor să se simtă mai confortabil și să relaționeze mai ușor cu tine.
- Poartă culori deschise. Nu purta haine în culori închise, triste. Nu trebuie nici să exagerezi cu culorile, dar poți purta ceva colorat mai degrabă decât ceva alb-negru.
…și nu în ultimul rând… - Zâmbește! 🙂 Nu contează cât de serioasă și conservatoare este organizația din care faci parte sau cât de profesionist vrei să pari. Un zâmbet face minuni. Te întinerește și te face mult mai plăcut. Nu subestima această formă de comunicare non-verbală dacă vrei să îți construiești un brand personal bazat pe comunicare pozitivă.
Acestea fiind zise, doamnelor și domnilor, vă prezint noul meu avatar, noua mea poză de profil, cea care mă va însoți de acum încolo peste tot în periplul meu onlineristic 🙂
Ca un ultim sfat: nu uitați să puneți poza și pe Gravatar.com. Sunt multe site-uri, forumuri și bloguri (inclusiv acesta) care folosesc gravatar.com pentru a afișa poza de profil în zona de comentarii.
Și îndrăznesc să mai încerc un sfat: poate n-ar fi rău să anunțați cumva schimbarea dacă tot o faceți. Un articol pe blog, de exemplu? 🙂
Natural
hehehe, fara sa stiu am cateva din punctele enumerate la tine pentru poza de profil. La mine s-a nimerit sa fie prima fotografie facuta cu aparatul foto digital, in 2005, si de-atunci n-am mai schimbat-o. Pe FB insa am o poza din 2006, cand mi-am facut cont. Nici pe-asta n-am schimbat-o. Oricum, chiar daca sunt imagini mai vechi, ma mai recunosc oamenii in offline :)))) Felicitari pentru noua imagine. Este mai zambitoare si mai luminoasa, nu ca nu mi-ar placea varianta cu jumatate de fata mai umbrita 🙂
Si fiindca ti-ai schimbat poza de profil, profit de ocazie sa-ti trimit o nominalizare, dar si o leapsa de lectura si de vacanta.
Te bagi la leapsa sau la un comentariu?
Dana
imi place ca ai abordat aceasta tema 🙂 . Poza de profil e importanta intr-un fel sau altul . Eu mereu am avut grija , daca imi schimbam poza de profil , sa aibe aproximativ lucrurile pe care le-ai insirat tu mai sus 🙂 : sa zambesc , sa ma prezinte pe mine in cea mai buna stare , sa port culori vii / deschise , etc .
Ah si apropo , fotografia ta noua e full de sarm 😀 , e excelenta . 🙂
Sabina
Foarte misto articolul si adevarat. De la ideea asta am plecat si eu cand am facut campania (inca in desfasurare) „Headshot de Blogger”. Sunt curioasa daca iti plac pozele https://www.facebook.com/media/set/?set=a.523490141009921.136492.163751280317144&type=1
Vlad Dulea
Mersi, Sabina! Foarte misto campania Headshot de Blogger! Iar poza aia cu Bunescu si Mariciu e mult, MULT prea tare !!! :))) https://www.mariciu.ro/nu-sunt-fotogenic-si-nici-nu-ma-tratez/
Sandra
Interesanta abordarea ta, Vlad. In legatura cu utilizarea aceleiasi poze pe retelele sociale, sunt de acord cu tine, de asta mi-am dat si eu seama dupa ce am tot uploadat galerii intregi de poze.
Referitor la feed-ul de pe Facebook, eu ma uit dupa numele omului. Poate parea ciudat, dar vizualizez mai usor un nume decat o fotografie si pentru complexitatea retelei, merge din cand in cand sa vii cu ceva nou la „Profile pictures”.
Poza facuta de Augustin este minunata, la fel ca toate celelalte, asa ca, sa te bucuri de o imagine cat mai buna si cat mai apreciata in online :).
Vlad Dulea
Multumesc! 🙂
Murgeanu Stefan
he he, mai tii minte cand aveam la avatar o ”flacara rosie”? 🙂 cand ma apucam sa scriu pe twitter se facea rosu tot timeline-ul
Nicu Simion
Si eu aveam o rata! Si cand scriam tot twitterul …. 🙂
Vlad Dulea
ce vremuri, băi nene !!! aș putea să o numesc epoca romantică a blogosferei 🙂
TravelBadgers
La fel si cu template-ul blogului, e bine sa nu-l schimbi foarte des.
Vlad Dulea
ocazie cu care observ că ți-ai schimbat template-ul la blog 🙂