
Hong Kong. Cel mai lung pasaj pietonal cu scară rulantă din lume
Timp de citire: 1 minut
Acesta este cel mai lung pasaj pietonal cu scară rulantă din lume. Are peste 800 de metri lungime și face legătura între Central și Mid-Levels în Hong Kong. Diferența de altitudine de la un capăt la altul este de 135 de metri iar distanța care ar trebui parcursă pe străzi în zig-zag, dacă nu ar fi acest pasaj ar fi de câțiva kilometri.
Noi n-am știut de el în prima zi când am sosit și am urcat dinspre Central spre Mid-Levels, cu bagaje, pe străduțe 🙂
Pasajul este în totalitate acoperit și în general suspendat. Este folosit în principal de cei care stau în Mid-Levels și lucrează în Central. Astfel, scara rulantă coboară în fiecare zi între orele 6 și 10 dimineața și urcă după ora 10 până la miezul nopții.
Pasajul a devenit și o atracție turistică traversând zona SoHo plină cu baruri și restaurante. Printre altele, aici s-a filmat Batman, The Dark Knight în 2007.
Malina
Calatorilor le sade bine cu drumul in Hong Kong … alta lume … chapeau! 🙂