I-am luat un interviu lui Ariel despre BikeWalk pentru Bicla.ro

Pentru cine nu ştie încă, Ariel este un tip teribil care la doar 19 ani este organizatorul deja a 7 ediţii ale unuia din cele mai cunoscute marşuri de biciclişti din Bucureşti.

Despre ce înseamnă BikeWalk şi ce presupune organizarea unui asemenea eveniment aflaţi citind interviul de pe Bicla.ro.

Vlad Dulea: Ai aflat câţi biciclişti au fost la prima ediţie BikeWalk de anul acesta?

Ariel: Eu sincer să fiu nici n-am avut timp să mă uit prea bine la ei, am fost prea ocupat cu alte lucruşoare, cu socializare, cu stres… şi nu m-am uitat la toţi cei ce au fost prezenţi ca să pot să estimez. Presa a zis că au fost 300 de biciclişti, dar într-un video de la un nene care a fost cu noi în marş se pot număra 367 de biciclişti fără grupul din urmă care mai conţinea vreo 30 de oameni şi cei din faţă. Deci clar am fost 400. 🙂 Şi eu zic că-i bine pentru luna aprilie, prima ediţie… plus că eram pe trotuar, nu?

Vlad Dulea: Am auzit că la primul Bikewalk au fost doar câţiva. Câţi mai exact?

Ariel: Hm… păi am fost eu, o prietenă care şi-a mai adus două prietene… deci patru. Cu încă un tip care a aflat de noi de pe un site… cinci. Şi cu încă doi minori care n-au putut să-şi închirieze bicicletă am fi fost şapte. Dar nu, am fost cinci… şi am pedalat prin parcul Izvor 🙂 .

Vlad Dulea: Când s-a întâmplat acest prim Bikewalk?

Ariel: Acum un an: aprilie 2009. Între timp au mai avut loc cinci ediţii.

Vlad Dulea: Mie mi se pare că diferenţa asta spune destul de multe. Aş spune că a fost un succes din punct de vedere al prezenţei. La câţi te aşteptai să vină la primul Bikewalk?

Ariel: Noi când ne-am dus la primărie le-am zis: „Oameni buni, noi suntem 500 de oameni şi de aceea vrem traseul acesta”. Deci aprobarea de la Primărie a fost de 500 de oameni – pe care, oh, the irony, ne-au îngrămădit pe pistele de biciclişti. Şi sincer să fiu când am văzut că Primăria ne-a pus pe piste eu am crezut că evenimentul e compromis. Două zile am fost în depresie. Dar apoi mi-am dat seama că de fapt această aprobare este o oportunitate… şi anume oportunitatea de a demonstra cum îşi bate joc primăria de noi. Să pui 500 de biciclete pe trotuar e bătaie de joc faţă de noi dar şi faţă de trecători! Deci concluzia ar fi că nu ştiu la câţi mă aşteptam. Dacă aveam traseul pe care-l voiam mă aşteptam la 500…dar pe piste… la mai puţini. Dar ştii, aşteptările nu-s bune niciodată 🙂 .

Vlad Dulea: Ai spus că vremea a fost de partea bicicliştilor, practic totul a fost pro-bikewalk, mai puţin Primăria Municipiului Bucureşti. Ai spus că Primăria nu-i prea open-minded şi vrând-nevrând trebuie să ducem această mică luptă” de integrare în oraş. La ce te-ai referit?

Ariel: De când fac acest bikewalk mi-am dat seama că Bucureştiul este împărţit între mai mulţi biciclişti şi deci de mai multe strategii de integrare (dacă se pot numi aşa). După câteva ediţii i-am cunoscut pe cei mai vechi „luptători” din branşă, Geo Bate Şaua şi domnul Leonte.

Ei la început mi-au sugerat să mă alătur lor, renunţând la ce făceam (pentru că eu o luasem de la zero, fără un ONG în spate, asemeni lor). Dar la primul bikewalk, un mic vis mi s-a împlinit. Amândoi au fost la Bikewalk şi am discutat cu amândoi. Ideea e că Geo şi Leonte duc această luptă de atât de mult timp încât şi-au dat seama că nu rezolvă nimic prin ieşit în stradă pur şi simplu: ei au hârtii, ei ţin legătura cu primăria, ei ştiu ce fac. Eu sunt un copil care a început anul trecut probabil ceva ce ei au început acum 4-5 ani – o ieşire în oraş fără acordul primăriilor, dezorganizată, etc.

Şi ideea este că există mai multe moduri de a „lupta”. Ei doi, având experienţă, au înţeles că hârtiile şi calmul sunt soluţia… Eu abia acum încep să înţeleg asta: după discuţii cu ei şi vreo şapte bikewalk-uri experienţă.

Vrând-nevrând trebuie să numesc această mişcare (cu toţi oamenii din spatele ei) o „luptă” de integrare. Nu luptăm  DOAR cu primăria, cu statul, ci luptăm cu toată lumea: şoferii, pietonii, căţei vagabonzi. Unii spun că nu-i o luptă, că trebuie doar să colaborăm, să discutăm. Sunt de acord, dacă s-ar putea discuta cu ei (statul). Am văzut însă pe pielea mea că nu se prea poate deci sunt obligat să numesc toate aceste demersuri (evenimente, hârtii, comisii, oameni în stradă) o luptă.

Vlad Dulea: Ce nu ţi-a plăcut ţie la acest Bikewalk? Dacă l-ai m-ai face încă o dată strict pe acesta, ce ai schimba?

Ariel: N-aş schimba nimic. Sunt de părerea că trebuie să învăţăm din greşeli. Şi nu, nu insinuez că Bikewalk-ul acesta a fost o greşeală. A fost ceva nou, a fost un exerciţiu, a fost un mod de a-mi demonstra mie că există biciclişti care înţeleg că lupta trebuie dusă conform legii, a fost un mod de a demonstra cât demulti suntem, a fost un mod de a ne simţi bine. Nu l-aş reface. L-aş lasă exact aşa cum e.

Vlad Dulea: Ştiu că urmează astfel de acţiuni de acum încolo în fiecare lună. Spuneai că următoarea ediţie BikeWalk nu va fi pe piste şi va fi mai mare (kilometric vorbind). Următoarea ediţie va avea loc duminică 30 mai şi nu va conţin un afterparty. Ce aşteptări ai de la următoarele ediţii în general?

Ariel: Renunţ la afterparty pentru că publicul de la Bikewalk nu este foarte bine targetat. Avem tineri de 12 anişori, adolescenţi, studenţi, familii, dar şi bunici. Deci e destul de greu să găseşti un party pe placul tuturor.

Următoarele ediţii vor fi marşuri pe carosabil (care vor fi mai mari în kilometri), duminică cel mai probabil spre seară (pentru că vin căldurile mari, în plus nu vrem să blocăm prea tare traficul).

Vreau să reuşesc să conving statul să trimită cu noi o ambulanţă şi o maşină de poliţie pentru orice eventualitate şi vreau că aceste ieşiri să devină o rutină. Totodată aş vrea să ne cunoaştem, să ne salutăm prin Bucureşti tocmai pentru că ne ştim de la evenimente precum Bikewalk. Sună utopic?

Vlad Dulea: Dacă am avea toate condiţiile pentru a circula civilizat cu bicicletele în oraş, ar mai există Bikewalk?

Ariel: SIGUR AR EXISTA! Trebuie să recunoşti că a pedala singur e foarte diferit de pedalarea în grup. Dacă noi acuma luptăm pentru drepturi , totodată socializam. Dacă am avea drepturile, am pedala pentru socializare. Priveşte Ungaria – se blochează tot oraşul pentru mii de biciclete. Ei au drepturi dar tot se întâlnesc. E o cultură. Şi sunt sigur că aşa vom ajunge şi noi.

Scopurile BikeWalk sunt:

1. Încurajarea deplasării cu bicicleta ca alternativă ecologică şi relaxantă.

2. Promovarea siguranţei în trafic şi conştientizarea populaţiei că bicicleta este o opţiune sigură, sănătoasă şi civilizată de deplasare.

3. Promovarea spiritului civic.

Sunt de părere că foarte curând bicicliştii din Capitală o să aibă drepturi destule cât să nu mai calce maşini, pietoni, câini ambulanţi şi tot aşa.

Atunci „lupta” aceasta pe care noi o ducem împreună se va rezuma la ieşiri regulate împreună cu bicicleta. Bikewalk de fapt de la bun inceput n-a luat naştere ca să ceară drepturi, ci ca să ne relaxăm. La început ne plimbam prin parcuri, până m-am prins că suntem prea mulţi şi ar trebui să ieşim pe carosabil. Atunci am înţeles că ieşind atât de mulţi avem responsabilitatea de a trimite un mesaj – mesaj de care trebuie să avem grijă – doar nu vrem să transmitem faptul că ne place să blocam orasul şi că suntem nişte huligani.

BikeWalk o să existe mult timp de aici înainte indiferent de condiţii. Chit că o să se întâmple în viitor în toate oraşele din România în acelaşi timp, chit că o să rămân eu cu câţiva amici printr-un parc din Bucureşti – tot bikewalk îl voi numi.

Bikewalk de fapt s-a născut nu pentru că n-ar fi fost marşuri regulate deja (GeoBateŞaua şi mulţi alţii fac marşuri de 4 ani) – dar aceste marşuri nu apăreau în online. Eu nu aflasem de ele. Aşa am început totul de la zero. BikeWalk poate fi considerat şi un marş pe biciclete al celor de pe Internet – căci în fond aşa s-a născut şi aşa îşi „duce viaţa”, pe un simplu blog.

Acum nu consider că aceste marşuri sunt într-o continuă concurenţă, ci doar consider că-s nişate diferit.