La data de 15 ianuarie 2009, întreaga lume a asistat la un eveniment ce a devenit cunoscut sub numele de „Miracolul de pe râul Hudson”, după ce căpitanul „Sully” Sullenberger a reușit să-și ghideze aeronava avariată spre apele înghețate ale râului Hudson, unde a efectuat o aterizare forțată care a dus la salvarea celor 155 de persoane aflate la bord. Totuși, în ciuda faptului că Sully a fost aclamat de presă și de public pentru excepționalele sale abilități de navigație aeriană, evenimentul a fost urmat de o anchetă care amenința să-i distrugă atât reputația, cât și cariera.

La câteva momente după decolarea de pe aeroportul LaGuardia din New York, un stol de păsări a intrat în coliziune cu o aeronavă US Airways, zborul 1549, avariind ambele motoare la doar 853 de metri altitudine, cauzând o aterizare forțată și imediată pe apă.

Povestind evenimentele reale care au avut loc în acea friguroasă zi de ianuarie a anului 2009, filmul explorează și consecințele sale autentice. Avionul transporta 150 de pasageri și 5 membri ai echipajului, și cu toate acestea, nu a existat nici măcar o victimă – nici în aer, nici în apă. Dar după cum dezvăluie „Sully,” în zilele care au urmat după evenimentul ce avea să intre în istorie sub numele de „Miracolul de pe râul Hudson”, pilotul care a dat dovadă de calități excepționale, datorate anilor de experiență, și de un calm extraordinar în ciuda potențialei catastrofe cu care urma să se confrunte, a fost convocat în repetate rânduri la Biroul Național American pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) pentru a-și justifica acțiunile.

Tocmai această latură a poveștii, cea pe care lumea nu a aflat-o, l-a atras pe Eastwood în proiect. „O persoană capabilă să-și păstreze calmul atunci când lucrurile o iau razna, care poate să trateze problemele fără să intre în panică, e o persoană cu un caracter aparte, pe care o urmărești cu interes într-un film. Dar pentru mine, conflictul real apare abia după, atunci când comisia de anchetă îi pune la îndoială deciziile, deși el salvase atâtea vieți.”

„Nu sunt pilot,” spune Hanks, „dar știu că sunt șanse infime să reușești o asemenea aterizare. Acesta a fost un om foarte pragmatic, care a înțeles autenticitatea a ceea ce a reușit să facă și ce a însemnat acest lucru. El nu va spune niciodată că este un erou, dar să ai încredere în tine că poți duce la capăt o asemenea aterizarea? Aceasta este o faptă cu adevărat eroică. Iar el a plătit prețul aferent.”
El trebuia să plătească acest preț atât ziua, când el și copilotul său, Jeff Skiles, erau interogați de comisia de anchetă, cât și noaptea, când Sully era bântuit de coșmaruri referitoare la ce s-ar fi putut întâmpla – ceea ce ar fi avut toate șansele să se întâmple – dacă el ar fi întors avionul în căutarea unei piste de aterizare mai puțin fluide. Filmul, bazat pe cartea scrisă de Sullenberger și autorul Jeffrey Zaslow, intitulată Highest Duty, pune de asemenea accentul pe povestea nespusă, pe detaliile care nu au ajuns în presă.

Acum, la 7 ani și jumătate după eveniment, el poate să privească înapoi și să vadă lucrurile în perspectivă: „O parte din contextul emoțional al poveștii se datorează timpurilor în care s-a petrecut, evenimentul având loc într-un moment în care existau neliniști la nivel internațional pe mai multe fronturi: era perioada post 9/11, aveam trupe în Orientul Mijlociu, tocmai avusese loc criza financiară din 2008… lumea era îngrijorată. Faptul că întâmplarea a avut loc în Manhattan și că am supraviețuit cred că le-a dat oamenilor speranță, chiar și celor care nu aveau vreo legătură directă cu zborul.”

Producătorii nu numai că au ales să surprindă împrejurimile adevărate în care a avut loc evenimentul, filmând cât mai multe scene în New York, ei au și căutat să implice în film un număr considerabil dintre locuitorii care au fost prezenți în acea zi. Această strategie nu a însemnat doar ca echipa de producție să apeleze la ei în scopuri de cercetare, discutând cu ei despre ce-și mai aduceau aminte, ci și recrutarea mai multor persoane care au făcut parte din echipa de salvare, pentru a repune în scenă eforturile acestora, de data aceasta în fața camerelor. Atât voluntari și membri ai Crucii Roșii, cât și persoane care s-au folosit de elicoptere și bărci pentru a-i salva pe cei aflați la bordul avionului s-au întors „la fața locului” pentru a reface actele eroice duse la capăt în acea zi. Ceea ce a consolidat remarca lui Sullenberger conform căreia rezultatul pozitiv nu s-a datorat doar acțiunilor rapide și sigure ale unei persoane, ci curajului mai multor persoane.

Ambii actori au descoperit pe durata instructajului că Skiles a fost cel care s-a ocupat de fapt de decolare, deoarece copiloții trebuie să se ocupe de un anumit număr de decolări pentru a putea fi avansați la gradul de căpitan. După cum este prezentat și în film, Sullenberger a preluat comanda după ce păsările au lovit motoarele, având mult mai multă experiență decât colegul său.

O altă poveste pe care nu o cunosc foarte mulți oameni – una pe care regizorul însuși e posibil să o fi uitat cu mult timp în urmă, dar care îl leagă într-o manieră unică de tema și subiectul filmului – a ieșit la iveală atunci când a început producția peliculei. Pe când era un tânăr de 21 de ani din Armata Statelor Unite, Eastwood a călătorit cu una din aeronavele Forțelor Navale, „dinspre Seattle către Alameda,” povestește el. „Era o vreme furtunoasă, iar noi ne-am prăbușit undeva pe lângă Point Reyes, California, în Pacific, așa că m-am trezit în apă, înotând câteva mile către țărm, gândindu-mă: 21 de ani nu sunt o viață suficient de lungă.”

Filmul este distribuit in Romania de Freeman Entertainment începând cu 9 septembrie 2016.

Ai ceva de zis despre asta? Fii primul care lasă un comentariu.

Views 121

Ți-a plăcut acest articol? Vrei să afli când mai scriu?

Urmărește pagina mea de Facebook:


și abonează-te mai jos ca să primești articolele pe email (un email pe săptămână, fără spam-uri, promit!).
297 de abonați primesc deja pe email cele mai interesante postări ale săptămânii!