Femeile sunt puternice. Iar astăzi vă voi vorbi despre una dintre ele.

Partea I

La 23 de ani a devenit mamă. Imediat după aceasta a urmat o operație pe coloană. Anestezia i-a provocat o paralizie completă a picioarelor. La 23 de ani și proaspăt mămică și-a propus să nu abandoneze în fața acestei întâmplări. În loc să meargă în cărucior, și-a propus să facă tot posibilul să împingă un cărucior. Cel al copilului ei. Un an mai târziu putea să meargă din nou singură.

Cei care au cunoscut-o ulterior nu ar fi zis niciodată că această femeie a fost, la un moment dat, paralizată. A lucrat toată viața ca asistent medical pentru copii. Asistentă medicală la liceu, asistentă medicală la școală generală, asistentă medicală la spital de copii, pentru ca, mai apoi, să aleagă un loc de muncă de care mulți s-ar feri: asistentă medicală la un centru de copii cu dizabilități.

Așa și-a petrecut ultimii 10 ani de meserie, înainte de pensie, având în grijă copii de la 2 la 18 ani, cu dizabilități psihice sau loco-motorii, făcând zilnic de acasă până la serviciu, mai bine de o oră (iarna chiar spre 2 ore).

La 60 de ani, după 35 de ani de muncă, a venit vremea pensionării. Doar că ea a simțit că încă mai poate să lucreze, încă mai poate să fie de ajutor. Sistemul de stat în care fusese angajată până atunci găsește tertipurile necesare să nu îi ofere șansa de a continua, cu toate că promisiunile nu au încetat niciodată în privința asta.

Dar ea a decis că nu trebuie să depindă de asta și nu trebuie să aștepte nimic de la nimeni. Știa deja de câțiva ani să folosească calculatorul și internetul, așa încât s-a hotărât să își facă singură, la 60 de ani, un CV și să aplice pe site-uri de joburi. În scurt timp a fost invitată la interviu și apoi angajată.

Partea a II-a

Cei apropiați și-au dat sigur seama până acum că vorbesc despre mama. Când am aflat că s-a angajat la HOSPICE Casa Speranței m-am bucurat pentru ea, pentru faptul că nu a renunțat și că, în continuare, a ales să aibă o preocupare care îi place. Dar n-am putut să înțeleg, din nou, de ce ar alege să lucreze într-un loc cu o încărcătură emoțională atât de mare. După ce atâția ani a lucrat cu copii cu dizabilități, de ce ar alege acum să lucreze cu copii bolnavi în stare terminală.

În urmă cu o lună am primit o invitație, ca blogger, din partea HOSPICE Casa Speranței de a vizita centrul din București. Am ezitat din același motiv. Nu voiam să merg într-un loc în care urma să mă încarc cu emoții atât de puternice. Asta pentru că nu știam exact despre ce e vorba la HOSPICE Casa Speranței, ci doar bănuiam, și bănuiam destul de greșit.

Partea a III-a

Am ajuns la HOSPICE Casa Speranței cu aceleași gânduri și cu teama și reticența de a vedea ce se întâmplă acolo. L-am cunoscut acolo pe Tiberiu, cel care ne-a fost gazdă și ne-a condus în turul centrului HOSPICE Casa Speranței din București.

După 5 minute deja devenisem fanul lui Tiberiu. Îmi plăcea enorm de mult pasiunea cu care ne povestea ce face centrul HOSPICE Casa Speranței pentru pacienții lor.

Am descoperit încet-încet faptul că HOSPICE Casa Speranței nu este chiar ceea ce mi-am imaginat. În primul rând, nu este vorba doar despre boli în fază terminală. HOSPICE Casa Speranței are grijă de adulții cu boli oncologice în diverse stadii, și are grijă și îi păstrează aproape inclusiv pe cei care trec cu bine peste aceste boli. Iar în privința copiilor, definiția corectă, așa cum s-a exprimat Tiberiu la un moment dat este ”HOSPICE Casa Speranței are grijă de copiii cu boli limitatoare sau amenințătoare de viață”. Sunt boli, precum Fibroza chistică, care până acum 10 ani aveau speranță de viață foarte mică în România, existând pe atunci șanse foarte mici ca un copil cu acest diagnostic să atingă vârsta adolescenței, iar acum media a crescut, unul dintre pacienți împlinind deja 26 de ani, fiind în același timp și un voluntar al centrului din București.

Toți pacienții sunt tratați gratuit, cu sau fără card de sănătate, cu sau fără diverse forme de asigurare, cu sau fără resurse materiale, dar mai presus de asta este modul în care sunt tratați. În centrul pe care l-am vizitat nu miroase a spital, nu se simte aproape deloc atmosfera de spital, toate cadrele medicale și tot personalul, în general, este mereu cu zâmbetul pe buze. E o diferență enormă între atmosfera din centrul de îngrijire HOSPICE Casa Speranței și orice spital văzut vreodată.

Unii pacienți vin săptămânal la sediul HOSPICE Casa Speranței pentru că se organizează tot felul de activități pentru ei și știu că mereu pleacă de-acolo cu zâmbetul pe buze. Există o cameră multisenzorială de relaxare și un salon de terapie a imaginii de sine, realizat împreună cu L’Oreal, care trimite săptămânal un stilist să macheze și să aranjeze pacienții. Pare un lucru mărunt, dar medicii au constatat îmbunătățiri extraordinare ale rezultatelor analizelor pacienților în urma acestor mici atenții.

HOSPICE Casa Speranței pune foarte mult accent pe consilierea psihologică, atât a pacienților, cât și a membrilor familiilor acestora. O astfel de boală nu afectează psihologic doar pacientul, ci și pe cei care sunt în jurul lui, de aceea este foarte important să existe o asemenea consiliere psihologică pentru toți cei implicați.

La HOSPICE Casa Speranței își pot găsi locul și persoanele care au nevoie de tratamente punctuale. De exemplu, pentru femeile care au suferit operații de cancer mamar, există o serie de tratamente costisitoare de care aici pot beneficia complet gratuit. Indiferent dacă stau sau nu în centru.

Spre finalul turului am aflat și amănuntele, mai tehnice, să le spunem așa. HOSPICE Casa Speranței se finanțează exclusiv din sponsorizări și donații. Există sponsori care, ocazional, contribuie cu sume destul de importante dar cel mai mult i-ar ajuta donațiile mici, pe termen lung. Cele mai multe donații vin în preajma Crăciunului și a ocaziilor speciale, ori fundația are nevoie de finanțare și în restul anului.

Așa au ajuns să inițieze un program de donații recurente la care eu am aderat imediat. Am intrat pe site-ul lor aici, am dat datele mele de card și de acum înainte, în fiecare lună, 30 de lei vor ajunge automat de la mine de pe card în conturile Fundației HOSPICE Casa Speranței. Practic, cu doar 1 leu pe zi, pot să contribui și eu la lucrurile minunate care se întâmplă aici.

Desigur, nu e singura variantă în care poți contribui, dacă vrei să o faci și tu. Poți dona 2% din impozitul pe venit – practic, nu te costă nimic, dar pentru ei e un ajutor foarte mare. Știi cutiuțele acelea de donații de la casele de marcat din benzinării sau din magazine? Să nu crezi că acei 10 bănuți pe care îi lași acolo când nu vrei să iei restul cu tine în buzunar, nu contează. Anul trecut, HOSPICE Casa Speranței a strâns din acele cutii aproape 85.000 de lei, o sumă extrem de importantă pentru funcționarea ONG-ului.

Poate nu am reușit să cuprind aici toată experiența trăită în timpul vizitei la centrul HOSPICE Casa Speranței din București. Au mai fost cu mine atunci Cristi Florea și Dragoș Asaftei. Au scris și ei pe blog despre asta, de aceea vă recomand să citiți și articolele lor, poate mie mi-a scăpat ceva. Iar dacă vreți să aflați mai multe despre acest centru sau despre celelalte centre HOSPICE Casa Speranței din țară, primul pas este să le dați un telefon (găsiți numerele de telefon aici), să le povestiți situația voastră și să aflați cum vă pot fi de ajutor.

Partea a IV-a

Pozele de mai jos sunt de azi, de pe contul de Facebook HOSPICE Casa Speranței. Mama este acum una dintre femeile care lucrează la HOSPICE Casa Speranței, alături de care astăzi sărbătorește Ziua Femeii.

Eu am avut nevoie de o ocazie specială ca să vorbesc despre ea, să vă spun cât este de minunată, cât este de puternică și cât de mult o admir pentru ceea ce face.

Tu nu trebuie să aștepți o ocazie specială. Eu am ales să donez 1 leu pe zi (adică 30 de lei pe lună), dar să știi că poți alege să donezi și sume mai mari sau mai mici (chiar și 5 lei pe lună) – găsești detalii aici: https://www.hospice.ro/doneaza/.

Crede-mă că fiecare bănuț este folosit exact așa cum trebuie și exact pentru ceea ce trebuie. Sau mergi până acolo, chiar și numai într-o vizită simplă, și te vei convinge singur că așa este.