
Am desenat o gheată cu bicicleta pe harta Bucureștiului
Timp de citire: 6 minute
Azi am dat o tură cu bicicleta prin București pe un traseu în formă de gheată (cizmă) cu pinten :) Gheata este întoarsă invers pe hartă, dar cu un pic de imaginație, veți înțelege imediat unde sunt pintenii, vârful, ba chiar și șireturile :)
Am început traseul din Piața Walter Mărăcineanu. Rondul de lângă Parcul Cișmigiu care marchează startul traseului, reprezintă pintenul din desen.
Am continuat spre Sala Palatului (wc-ul ăsta din stânga când l-au instalat?)
Am luat-o apoi pe C.A. Rosetti, Maria Rosetti și apoi Popa Petre până la Calea Moșilor.
Am ajuns astfel în vârful ghetei 🙂 pe care l-am desenat apoi pe micile străduțe din cartierul Armenesc, acolo unde am găsit și Muzeul Theodor Pallady.

Sursa foto: worldwideromania.com
Cunoscută şi sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcţionează muzeul este cea mai veche clădire locuibilă din București care încă își păstrează forma ei originală și păstrează elemente de casă țărănească alcătuită din pivniță înaltă și cerdac închis cu geamuri. Imobilul datează din secolul XVIII, din anii 1750.
Am ajuns încet-încet în Piața C.A.Rosetti, de unde am cotit la stânga pe Hristo Botev.
Am dat un pic mai jos pe Hristo Botev de clădirea renovată a Școlii Superioare Comerciale ”N.Krețulescu”. Aceasta a fost înființată în anul 1864 la propunerea dr. Nicolae Kretzulescu, ministru al cultelor și instrucțiunii publice, prin decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Până la înființarea Academiei de Studii Economice în aprilie 1913, Școala Comercială a fost cea mai înaltă treaptă a învățământului economic românesc.
Prin Bulevardul Corneliu Coposu am ajuns la Piața Unirii, iar de aici am mers până la Calea Victoriei pe Splaiul Independenței, acolo unde în apele Dâmboviței se oglindește Palatul de Justiție, construit între anii 1890–1895 după planurile arhitecților Albert Ballu și Ion Mincu.
Piatra de temelie a clădirii a fost pusă de regele Carol I al României personal, pe 7 octombrie 1890.
În interiorul palatului există o Sală a pașilor pierduți, întocmai ca în Palatul Universității din Iași. Impunătoarea „Sală a pașilor pierduți” numită și „Sala orologiului”, ocupă un sfert din cei aproape 13.000 de metri pătrați, cât reprezintă suprafața clădirii la sol. Denumirea de „Sala orologiului” provine de faptul că în acest spațiu era montat un orologiu menit să măsoare „cursul proceselor”.
Calea Victoriei îți rezervă mereu imagini spectaculoase cu ale sale clădiri impozante așezate deoparte și de alta, așteptând ca ochii privitorilor curioși să suprindă reflexiile ce leagă prezentul de trecut.
O clădire aparte este cea a Hotelului Novotel, ridicată pe locul în care între 1952 și 1944 a funcționat Teatrul Național. Clădirea Teatrului Național, grav avariată în timpul bombardamentului german din 24 august 1944 a fost demolată definitiv în 1947.
Locul a rămas gol, timp de aproape 60 de ani – o perioadă a funcționat ca parcare pentru mașini. În 2005, aici a fost construit acest hotel de sticlă – Novotel, a cărui arhitectură discutabilă are la intrare un portic asemănător cu cel al vechiul teatru (vezi poza de jos).

Sursa foto: bucurestiivechisinoi.ro
Am terminat traseul meu și implicit desenul ghetei cu pinteni pe hartă, în fața Memorialului Renașterii, ansamblul monumental situat în Piața Revoluției (fostă Piața Palatului) din București, ridicat în memoria victimelor Revoluției române din 1989.
Am făcut astăzi acest traseu ca parte a campaniei Ciuc® Natur Radler care lansează o provocare îndrăzneață pentru o viață activă și trasează cel mai mare desen pe GPS din România, parcurs în întregime cu bicicleta.
Sub inițiativa “Ciuc Radler România Activă”, o echipă de cicliști amatori va porni la drum si va parcurge o distanță de peste 2.500 de kilometri prin țară pentru a realiza pe GPS un desen sub forma unei lămâi.
Desenul trasat de echipa de ciclisti pe GPS in cadrul initiativei Ciuc® Natur Radler “Romania Activa” va putea fi urmarit in timp real pe: https://www.ciucpremium.ro/
Echipa care va pedala pe această distanță-record va ajunge atât în zone urbane din Bacău, Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Arad și Timișoara, cât și pe porțiuni de drum care le va testa anduranța, cum sunt treceri prin munți, drumuri forestiere, albii de râu sau văi izolate.
Turul va începe sâmbătă, 18 iulie, ora 9:30 în Parcul Herăstrău, intrarea de lângă Fântâna Miorița unde va fi amanajată o zonă de recreere înainte de plecare și după sosire.
Tot aici se va desfășura și o tombolă, veți putea savura un Ciuc Radler rece, vă veți putea odihni după parcurgerea traseului și asculta muzică.
Cu această ocazie, vă invit să parcurgem pe biciclete un tur 60 de km pe șoselele din nordul Bucureștiului, însoțindu-i pe cei 4 pe prima porțiune de drum. Ne vom deplasa în pluton. Vom avea zone de regrupare și ghizi de însoțire. Viteza medie de rulare în pluton va fi de aproximativ 25 km la oră pe traseul din acest link.
Activitățile și programul zilei de sâmbătă, 18 iulie 2015:
09:00 – 09:30 – Ridicare kit-uri de participare
09:30 – 10:30
- Înscriere la tombolă
- Participare la activări
10:30 – Start
15:30 – întoarcere Parcul Herăstrău
16:00 – Extragere câștigători tombolă
Pentru mai multe detalii puteți vizita evenimentul pe pagina de facebook.
Suporterii din toata tara vor putea trimite membrilor echipei mesaje de incurajare prin intermediul platformei, in format text, foto sau video, iar celor mai activi dintre ei, Ciuc® Natur Radler le va oferi premii constand in biciclete.
Cei care vor indrazni sa accepte provocarea pentru o viata activa se vor putea alatura grupului de ciclisti pe parcursul trasarii celui mai mare desen prin GPS din Romania, efectuat in intregime cu bicicleta, prin inscriere pe https://www.ciucpremium.ro/radler.2015.romaniaactiva.
Regulamentul complet pentru inscriere se regaseste pe pagina web www.ciucpremium.ro si pe pagina oficiala de Facebook Ciuc Premium (www.facebook.com/CiucPremium).
Adaugă un comentariu