Căutaţi să vedeţi „No umăn, no crai”

Când un bărbat este singur, e fie de planton, fie portar, fie își caută intimitatea după ușa din baie.
Când doi barbați sunt singuri, fie pun la cale un război atomic, fie vorbesc despre pensia privată, fie se găsesc pur și simplu atrăgători unul pe celălalt.
Când trei bărbați sunt singuri, fie au ieșit la o bere, fie merg la un meci, fie caută ceva pe trotuar, fie pur și simplu o ard Emo.
Dar când trei bărbați își plâng vesel condiția acompaniați de o chitară, ce poate fi?
Un spectacol stropit cu probleme ba meta, ba fizice ale eternului Adam.

Zis și „curs pentru începători” spectacolul „No umăn, no crai” al lui Marius Cordoș, George Constantinescu și Vlad Popescu, este un concept teatral de muzică și poezie care a colindat timp de peste cinci ani scenele orașelor din țară, fiind un colaj de istorioare ritmate cu sunet de chitară, umor și melancolie, un spectacol distractiv despre traseul complicat al unei relații amoroase.

Dacă veţi vedea această piesă prezentată de Teatrul de Artă București vă veţi delecta timp de două ore ascultând diferite poveşti presărate cu cântec despre dragostea, ura, drama și comedia dintre femeie și bărbat. Printre preferatele mele au fost o poveste despre comparaţia femeii cu o uşă care necesită cheia potrivită din partea bărbatului sau povestea de mai jos pe care am găsit-o uşor pe zeci de site-uri, dar al cărei autor nu am reuşit să îl aflu:

Demult, undeva pe pământ s-au adunat toate calităţile şi simţurile omeneşti.
Când Plictiseala a căscat pentru a treia oară, Nebunia, nebunatică ca întotdeauna, a propus:
– Hai să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea!
Intriga şi-a ridicat ispitită sprâncenele, iar Curiozitatea, neputând să se reţină a întrebat:
– V-aţi ascunselea? Ce mai este şi aceasta? Este vreun joc ceva… sau ce?…

Nebunia a explicat că-şi va acoperi ochii şi va număra până la un milion, în timp ce toţi ceilalţi se vor ascunde, iar când numărătoarea va lua sfârşit, primul care va fi găsit îi va lua locul şi astfel jocul va continua…

Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforia, iar Bucuria a executat într-atât de multe tumbe, încât chiar şi Îndoiala s-a lăsat convinsă, ba mai mult, chiar şi Apatia cea mereu bosumflată şi neinteresată…
Toţi au acceptat să ia parte la această activitate.

Adevărul a preferat să nu se ascundă:
– De ce să mă ascund, dacă până la urmă tot voi fi descoperit?

Aroganţa a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul că ideea nu-i aparţinuse) iar Laşitatea a preferat să nu îndrăznească.

– Unu, doi, trei, a început Nebunia să numere.

Prima care s-a ascuns a fost (ați ghicit!) Lenea, care, ca întotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. Credinţa s-a înălţat la Cer, iar Invidia s-a ascuns în umbra Triumfului, care prin propriile sale forţe a ajuns în coroana celui mai înalt copac.

Generozitatea aprope că nu reuşea să se ascundă, fiecare loc pe care îl căuta părând să fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decît pentru sine: Un lac de cristal – locul ideal pentru Frumuseţe! Scorbura unui copac – Locul preferat pentru Ruşine. Zborul unui fluture – minunat pentru Voluptozitate! Rafala unui vânt – locul magnific pentru Libertate. În sfârşit s-a ascuns într-o rază de Soare.

Egoismul, dimpotrivă, şi-a găsit un loc convenabil chiar de la început, însă numai pentru el! Minciuna s-a ascuns la fundul Oceanului (adevărata minciună în realitate s-a ascuns după Curcubeu), iar Pasiunea şi Dorinţa în craterul unui vulcan. Neatenţia … pur şi simplu a uitat unde s-a ascuns … dar acest lucru nu este atât de important!

Când Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu îşi găsise încă o ascunzătoare pentru că fusese atât de ocupată … până când a observat o tufă de trandafiri şi, profund impresionată s-a ascuns printre flori.

– Un milion! A numărat Nebunia şi a început să caute.
Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei paşi. Dupa aceasta Credinţa a fost auzită discutând cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinţa au fost văzute făcând vulcanul să vibreze. Într-o secundă, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit să fie căutat pentru că a ieşit singur la iveală dintr-un cuib de viespi. Mergând atât de mult, i s-a făcut sete, şi venind înspre lac, a desoperit-o pe Frumuseţe. Cu Îndoiala a fost şi mai uşor, căci aceasta sta cocoţată pe un gard neputând decide unde să se ascundă. Astfel i-a găsit pe toţi: Talentul – în iarba tânără, Frica – într-o peşteră întunecată, Minciuna – în spatele curcubeului (iarăşi o minciună era la fundul oceanului) chiar și pe Neatenţie, care a uitat pur şi simplu de joacă.

Numai Dragostea nu putea fi găsită. Nebunia o căutase în fiecare tufiş, fiecare râuleţ, pe piscurile munţilor, şi când era aproape gata să renunţe, a zărit tufa de trandafiri înfloriţi. Cu un ţepuş, ea a început să îndepărteze crenguţele ghimpoase, când … deodată a auzit un strigăt ascuţit: spinii au împuns ochii Dragostei. Nebunia nu ştia ce să facă pentru a-şi cere iertare: a plâns, a rugat, a implorat şi chiar s-a oferit să-i fie ajutor şi îndrumător.

Începând cu acea zi, dragostea e oarbă iar nebunia o însoțește mereu!

🙂

PS: Am văzut această piesă aseară în decorul și atmosfera superbă a grădinii Ceainăriei Cinci din str. Olimpului nr.13. Un loc deosebit pe care o să-l mai vizitez cu siguranță și în alte ocazii!

PS2: Mulțumesc familiei Borona pentru invitație 🙂