Începând cu anul 2008 tinerii îndrăgostiți au început să agațe lacăte ale iubirii (love padlocks) pe gardul care separă zona de pietoni de calea ferată. Chiar dacă nemții nu sunt cei mai renumiți în ceea ce privește iubirea, au adoptat rapid un obicei care a apărut în Europa în 2006 în mult-mai-romantica Roma pe Ponte Milvio (se pare că obiceiul își are originea în China). Conform acestui obicei, cuplurile de îndrăgostiți agață un lacăt (lucchetti d'amore) de gardul podului, îl încuie și apoi aruncă cheia în râu ca semn al dragostei eterne pe care și-o poartă. Se pare că alegerea podurilor pentru acest obicei nu este întâmplătoare, deoarece podurile leagă două maluri, la fel cum dragostea leagă doi oameni.
Cu toate că eram în Bonn, hotărâsem ca trecerea dintre ani să o petrecem în Köln pe malul Rinului. Ne-am pus în rucsac o sticlă de şampanie şi două pahare şi am pornit spre Köln cu trenul de 22:32 (ora locală). De la Bonn la Köln cu trenul personal faci 30 minute, puţin dar destul încât să ne surprindă Anul Nou de România în tren 🙂 Aşadar la ora 12 (după ora României) noi eram în tren călătorind. Ne-am bucurat la gândul că dacă așa am început, am putea să o ținem tot anul în călătorii 🙂
Așa arată trenul personal care circulă între Bonn şi Koln
Câteva minute mai târziu am coborât în Gara Centrală din Köln care se află exact lângă Dom și de unde se poate traversa Rinul pe podul Hohenzollern. Traversând podul către malul celălalt am realizat că deasupra Kölnului se lăsase ușor ceața și de la mijlocul podului se vedeau doar malurile, iar vizibilitatea ținea încă maxim 50 de metri pe fiecare mal, astfel încât am hotărât să ne oprim aici.
De aici, de la mijlocul podului aveam cea mai frumoasă priveliște: în stânga și în dreapta malurile se întreceau în focurile de artificii încercând parcă să impresioneze juriul ad-hoc format din vasele de croazieră adunate pe Rin și oamenii surprinși pe pod, printre care ne aflam și noi.
Abia undeva după miezul nopții aveam să realizez că petrecem noaptea de Anul Nou pe singurul pod din lume care poartă numele Casei Regale din România.
Hohenzollernbrücke (Podul Hohenzollern)
Podul Hohenzollern din Köln
Podul este denumit după Casa de Hohenzollern, familia dinastică de electori, regi și împărați ai Prusiei, Germaniei și României, fondată în sec.XI. De altfel podul este străjuit la capete de patru statui ecvestre ale ultimilor patru împărați ai Prusiei/Germaniei: Friedrich Wilhelm al IV-lea al Prusiei (1840–1861), Wilhelm I (1861–1888), împărat al Germaniei, Friedrich al III-lea (1888), împărat al Germaniei numai 99 de zile și Wilhelm II (1888–1918), împărat al Germaniei.
Hohenzollernbrücke a fost construit între 1907 și 1911 în locul vechiului Dombrücke care nu făcea față traficului în continuă creștere. Podul Hohenzollern a fost unul din cele mai importante poduri în Germania în timpul celui de-al doilea război mondial. Chiar și supus la atacuri aeriene zilnice, podul nu a fost niciodată avariat grav. Abia pe 6 martie 1945, inginerii germani au explodat dinadins podul deoarece trupele aliate începuseră să cucerească Kolnul.
După război podul a fost reconstruit doar pentru trenuri și pietoni, fără benzi de circulație pentru mașini. Podul are în prezent șase linii de cale ferată fiind cel mai circulat pod feroviar din Germania. Zilnic, peste 1200 de trenuri traversează podul dintr-o parte în alta a Rinului.
Lacătele iubirii
Începând cu anul 2008 tinerii îndrăgostiți au început să agațe lacăte ale iubirii (love padlocks) pe gardul care separă zona de pietoni de calea ferată. Chiar dacă nemții nu sunt cei mai renumiți în ceea ce privește iubirea, au adoptat rapid un obicei care a apărut în Europa în 2006 în mult-mai-romantica Roma pe Ponte Milvio (se pare că obiceiul își are originea în China).
Conform acestui obicei, cuplurile de îndrăgostiți agață un lacăt (lucchetti d’amore) de gardul podului, îl încuie și apoi aruncă cheia în râu ca semn al dragostei eterne pe care și-o poartă.
Se pare că alegerea podurilor pentru acest obicei nu este întâmplătoare, deoarece podurile leagă două maluri, la fel cum dragostea leagă doi oameni.
Liebesschlösser (lacătele iubirii) pe podul Hohenzollern
Astăzi, cu mii de lacăte agățate, podul a devenit o atracție și pentru turiști care petrec minute bune în fața lacătelor pentru a citi inscripțiile de pe acestea. Evident, există și oameni care nu sunt de acord cu această manifestare de masă și care au simțit nevoia să își exprime cu multă grijă punctul de vedere 🙂
Love is only a four letter word
Recent, compania de căi ferate a Germaniei, Deutsche Bahn, cea care are în grijă podul, a anunțat că intenționează să dea jos lacătele. Acest lucru a stârnit un val vehement de reacții în rândul îndrăgostiților care a convins până la urmă compania să renunțe la acest plan. Evident, a change of heart 🙂
Anca
Multumesc pentru recomandari!
ana maria
ciao Vlad, intersant ….pe 1.01.2012 am fost si eu la concertul lui Andre Rieu…si sunt un fan al lui ….si in aceeasi zi am descoperit acest pod …destul de interesant daca m-a facut sa pierd mult timp pe el admirand lacatele ….noroc ca am ajuns in timp la concert 🙂
Rosescu Sebastian
imi place o k sau pe romineste bine daca vrei
Rosescu Sebastian
imi place o k sau pe romineste bine daca vrei
Rosescu Sebastian
urmaresc ce -mi place vorbiti si romineste
Rosescu Sebastian
urmaresc ce -mi place vorbiti si romineste
Rosescu Sebastian
nu sti engleza angela petrof magda'yohoo com
Rosescu Sebastian
nu sti engleza angela petrof magda'yohoo com
herr werner
Mda,cam…nu stiu cum sa scriu dar………LACATELELE LE GASITI SI DIN 1960 ;ESTE O LEGENDA asa se spune,cine a construit podul,doar tineret a fost ,si tineretul si urmasul a depus lacate,an de an ,.Mda multe greseli ,… iar podul a fost distrus in totalitate,gasiti daca va uitati si cu anii 1956 mdaa..lacate puse ….si inca ceva,pentru doritoriii..de ROMANI care doresc sa le vada lacatele,treceti pe cealalta parte a podului la gara,nu la DOM,acolo se gaseste o tabla inscriptionata cu…romania si lacate cu cei ce dep,nu este podul iubirii,pfff la wilkipedia traduc scolarii,nu gasesti ..decat cu media 5-7 la bac
Copilu
superb podul
Rudolf Szekeres
Trebuie sa fie ceva deosebit sa-ti petreci trecerea dintr-un an in altul undeva pe meleaguri straine in tren, in timp ce, acasa deja se ciocneau paharele de sampanie. Cat despre cum arata trenul, NO COMENT. Si asta pentru ca IERI am venit de la Bucuresti cu un IC care parcurge distanta de 297km in 6ore,17minute.Pe distanta Brasov -Sighisoara aveam fabuloasa viteza de45km/ora. In rest, raman cu bucuria in suflet ca VOI ati petrecut un revelion care va ramane o frumoasa amintire, avand in vedere si spectacolul „Andre Rieu.
sorina
Acum am descoperit ca ai scris si despre revelion….si mai am multe de citit si aflat pe blogul tau. Trebuie sa-ti povestesc neaparat ce am facut noi pe 31 decembrie (noi suntem 4 prieteni dintre care doar unul era fan declarat al lui Andre Rieu, noi ceilalti am devenit intre timp…). Deci, pe 31 am vrut sa mergem la Amsterdam. Am si ajuns. Dar in loc de 2h38 cat face ICE am ajuns in 8 ore si am schimbat 7 trenuri, toate tipurile pe care probabil ca le detine atat Deutsche Bahn cat si liniile ferate din Belgia si Olanda, de la ICE pana la trenuri gen personal, naveta. Am facut un “mic ocol” prin Bonn, Frankfurt, Aachen, Liege, Bruxelles, Maastrich, Roterdam si multe alte orasele in care mai schimbam cate un tren dupa cum ni se comunica. Cand ne-am intors la Koln, dupa 21.30, am inteles ca la Deutsche Bahn, pe 31, se schimba mersul trenurilor si din aceasta cauza era putin haos. Este adevarat ca dimineata, la ora 9 cand am plecat din Koln nu ne-am uitat si la numarul trenului (cu toate ca linia era buna, tabela indica Amsterdam…mare mister..) si de fapt de aici a inceput totul. Dar este la fel de adevarat ca de la aceeasi linie pleaca trenuri la fiecare 10 minute in diverse directii. Oricum este minunat ca toti conductorii de tren stiu engleza si sunt foarte amabili si dornici sa te ajute. Jos palaria! Si oare de ce nu obosesti mergand cu trenurile lor ?! Iti dai seama ca vizita la Amsterdam a fost una extrem de scurta, “by night”…pentru ca nu mai aveam decat un singur tren convenabil ca sa ne intoarcem in Koln…La plecarea din tara ne propusesem sa vedem si Bonn si casa lui Beethoven. Nu am mai ajuns, dar pe Beethoven l-am “regasit” joia trecuta, la Ateneu, la Simfonia a 9-a.
La fel ca si voi, cu sticla de sampanie in rucsac, am fost pe malul Rhinului, uitandu-ne uimiti cata omenire era stransa pe podul Hohenzolern. Am fost si “raniti” in lupta cu petardele….Dar cel mai “frumos” din toata excursia a fost faptul ca era de fapt sa pierdem concertul…stiam locurile, zona, Lanxess Arena, tot, dar la ora nu m-am uitat niciodata!!. Prima data m-am uitat chiar pe 1 ianuarie, intr-o doara, la ora 15:25. Eram sigura ca un astfel de concert nu poate avea loc decat seara. Din fericire la acea ora de-abia ne intorsesem din preumblarile prin oras la hotel … In 5 minute eram imbracati, aranjati…Am ajuns la concert cu 10 minute inainte de a incepe…iar Herr Andre Rieu si-a facut intrarea spectaculoasa la fix, nici un minut mai tarziu!
Vlad Dulea
da, chestia asta cu faptul ca pe la fara 5 s-au inchis usile salii iar la fix (da’ fix!) a inceput concertul m-a dat si pe mine pe spate