Mă gândeam zilele acestea că cel mai inteligent lucru pe care l-a făcut fosta opoziție în ultimii ani a fost să implanteze în conștiința colectivă a poporului român, încet dar sigur, rușinea de a fi băsist.
Acum se văd rezultate, pentru că indiferent cât de mari sunt derapajele actualei puteri, există acei oameni cu bun-simț care nu sunt de acord cu ele, dar care nici nu fac nimic, pentru că asta ar însemna că țin cu Băsescu, ceea ce este o rușine sau chiar o prostie, nu-i așa?








huo, precis esti basist! :))
eu n-am nici o jena sa recunosc ca basescu e muuuuult mai versat decat ponta, iar bietul premier e prins intre brontozaurii din psd si t-rex basescu si nu prea are ce face
murgene, vorbeam de oameni cu bun-simț care n-au curaj, nu despre noi :)
Adevarul e ca zilele astea am fost numit, pe internet, troll basist, iar live, sustinator al lui TB, cand eu in toate cazurile incercam sa vorbesc despre niste principii, despre modul in care a fost calcata in picioare constitutia, si urmarile pe care nimeni nu le poate intrevedea (iar referendumul nu va insemna nimic, puterea actuala, necontand rezultatul de acolo, va avea in continuare putere discretionara. Surpriza a venit in varianta live a catalogarii, caci era vorba de persoane care ma stiu, iar eu sunt din principiu apolitic si iconoclast – urmaresc doar principiile, nu culoarea politica. Asa incat, sunt de acord cu tine!